RENAŞTEREA BUZOIANĂ - Liviu Ioan Stoiciu

George Călinescu, George
Munteanu, D. Murăraşu, Petru
Vintilă etc. – nu fac nici o referire la
această mărturisire?
Prin hăţişul de informaţii, unele
contradictorii şi antagonice,
Nicolae Georgescu înaintează
încet dar sigur, înlăturând spinii
dezinformării. Cu argumente irefutabile
combate afirmaţiile din unele
mărturii, scrisori, buletine medicale,
memorii, studii critice sau de istorie
literară cu documente de aceeaşi
natură sau oficiale. Este o
muncă de Sisif iar rezultatul ei îi este
pus spre analiză cititorului devotat şi
cercetătorului avizat. A reuşit
Nicolae Georgescu să dea un
răspuns tranşant şi fără echivoc?
Clar este un lucru: Eminescu a murit
cu capul zdrobit, ucis de un alienat,
pacient ca şi el în acel stabiliment.
Ce căuta Eminescu internat printre
nebuni când rezultă că el era şi se
comporta normal şi scria permanent?
Probabil făcea parte din scenariu.
Faptul că scria este dovedit şi de
găsirea în halatul său, conform documentelor,
a două poezii care nu
atestă nebunia: „Viaţa” şi „Stelele’n
cer”. Cert mai este un lucru iar
Nicolae Georgescu îl afirmă: „Ca în
atâtea alte cazuri, discutate sau nu în
cuprinsul acestei cărţi, adevărul sperie,
biografii, editorii, comentatorii
intră în panică şi încearcă să se agaţe
de «tradiţie». Este însă o tradiţie
nouă – care a întrerupt tradiţia cea
adevărată. Pe scurt: Nicolae Iorga şi
generaţia sa ştiau şi scriau aşa cum vedem,
mai sus am aflat că şi alţi intelectuali,
între care Mircea Eliade,
Rosa del Conte ori Al. Gregorian, vor
rămâne cu convingerea că Eminescu a
fost ucis de piatra din 15 iunie...”.
Mai sunt unele întrebări pe
care Nicolae Georgescu
parcă numai le sugerează
şi ale căror răspunsuri vor fi dezvoltate,
cu certitudine, în viitoarele
cărţi. Nu a fost foarte bine definit rolul,
cred eu esenţial, în faza finală a
vieţii şi morţii lui Eminescu, a lui
Titu Maiorescu. Din corenspondenţa
cu sora poetului Henrietta ar
părea că Titu Maiorescu ar fi interesat
de anumite lucruri, prin întrebările
directe pe care i le adresează,
ca un veritabil organ al serviciilor
speciale. Meandrele rămase tot
mai puţine ale trecerii în nemurie ale
poetului naţional sperăm să fie descifrate
şi redate posterităţii cel puţin
la nivelul măreţei opere a creatorului
Luceafărului. De la această înălţime,
în sus, este idealul, în jos, suntem noi
epigonii. Să ne ridicăm măcar la
acest statut în pofida detractorilor.
202 Almanah 2011