RENAŞTEREA BUZOIANĂ - Liviu Ioan Stoiciu

aproape nu era casă ori familie în
care textele lui să nu fie apreciate.
În 1996, când Ion Băieşu începea
să împartăşească aceeaşi soartă
cu mulţi alţi mari scriitori ai noştri
(Zaharia Stancu, Geo Bogza, G.
Călinescu ş.a.), am purces la editarea
acestui scriitor în populara
colecţie „Biblioteca pentru toţi”
(din nefericire eclipsată până
aproape de dispariţie în deceniile
post-decembriste) şi, preluând un
manuscris pe care însuşi autorul îl
depusese înainte la Editura Minerva,
am alcătuit o culegere de nuvele şi
povestiri cu titlul simbolic Ţara lui
Papură-Vodă, generic împrumutat
de la unul dintre cele mai semnificative
texte ale prozatorului. Şi ca o
concluzie în ce-l privea, pe coperta
volumului notam: „Rămâ-nem fermi
în convingerea că peste volumul
Sufereau împreună, peste romanul
Balanţa şi peste zece-cinsprezece
schiţe umoristice (...) ca şi peste douătrei
piese de teatru nu se va putea trece
uşor în viitor, oricât de «dure» şi de
nepărtinitoare ar fi principiile şi verdictele
istoriei literare. Oricare va fi
realitatea de mâine, o certitudine se
distinge de pe acum la orizontul posterităţii
lui Ion Băieşu: acest scriitor
are o personalitate distinctă şi inconfundabilă,
iar opera lui oferă suficinte
temeiuri pentru a-şi justifica prezenţa
în patrimoniul valorilor literare
perene”.
Pe Ion Băieşu l-am cunoscut mai
întâi din spusele altora din cenaclul
literar „Alexandru Sahia“ din Buzău,
unde exista, aş zice, un adevărat cult
pentru el, întrucât pornise pe valurile
literaturii din mijlocul acestei
adunări de visători. Însă cu adevărat,
faţă la faţă cum s-ar zice, mi-a fost
dat să-l cunosc pe Ion Băieşu prin
anii ’66-67 în redacţia revistei
Amfiteatru, unde fusese numit
redactor şef şi unde a reuşit, alături
de Fănuş Neagu să construiască una
din cele mai rafinate, deschise şi
citite publicaţii studenţeşti din
România. Într-o mai veche carte
(Un mesteacăn rătăcit în câmpie,
2007) am evocat pe larg atmosfera
de emulaţie şi de fină spiritualitate
care domnea în redacţia de acolo,
unde se realizase o adevărată
pepinieră a talentelor scriitoriceşti.
Cei care erau chemaţi să dea un nou
suflu şi o nouă orientare literaturii au
găsit la amfiteatru cel mai potrivit
loc pentru a-şi putea pune în valoare
potenţele creatoare şi talentul cu
care s-au născut.Asta nu era, desigur,
pe placul puterii şi de aceea, după
numai câţiva ani, revista a fost pur şi
simplu strangulată (ideologic, se
20 Almanah 2011