RENAŞTEREA BUZOIANĂ - Liviu Ioan Stoiciu

upt de vânt. În vremea asta s-a
lăsat înserarea. O umbră vânătă
acoperea încet lumina. Pe cer
creşteau stele albe. Am nevoie de
mai multe clipe ca să le desluşesc.
Adrian stă acum în picioare,
cu palmele încleştate de barele
căruciorului. Pe frunte are şuviţe
de păr îmbibate cu sudoare. Uriaş
în avântul unei superbe renaşteri.
Mai erau şi alte lucruri pe care se
ferea să le recunoască. Învăţase să
vorbească cu păsările şi cu animalele
care veneau lângă el. Ele au
mutat paravanul din faţa minunilor,
l-au scăpat din strânsoarea
calculatorului şi a revistelor pentru
care devenise o pradă uşoară.
De aici încolo pot reînvia jocuri,
prietenii, călătorii, iubiri. Mai târziu
va fi stăpân pe senzaţiile provocate
de dans, de sărut, de alergare,
după cum va regăsi orori,
ciudăţenii, miracole. Îşi va
recăpăta controlul asupra luminii
şi universului.
– Cum e să stai în cărucior 30
de luni?
– Te face mai bărbat.
– Cum?
– Pot vorbi mai convingător
despre una şi despre alta.
– De exemplu?
– Despre Isus, despre rai, despre
iad.
– Şi acum?
– Pe moment, vreau să înţeleg
de ce nu mi-e somn.
RenaŞterea buzoiană
Au mai trecut şase luni.
Adrian se poate ridica singur.
Merge binişor. Are mustăcioară.
După moartea soţiei, mie mi-a
crescut barba ca o dalie albă.
Omul înfloreşte la bătrâneţe, când
îi trebuie atâta curaj ca să
trăiască…
– Trăim ca să ne aducem aminte,
spunea Viorica.
– I’m sorry, i’m sorry…
Un vânticel de seară scărmăna
pomii şi se ivesc sfioase stelele.
Bezna vine încet din pădurile din
jur, de la miazănoapte de pe gorganele
cu tei de la miazăzi din nifonele
cu pini. Primii lilieci iau cu
asalt grădina. Toate par împăcate
şi la locul lor, iarba şi florile, aerul
de primăvară şi cărăbuşii cafenii.
Sufletele pământului se reped să
scormone văzduhul, să-l sfâşie
înaintea altora, şi lasă pe cer, până
când apare luna, nişte oase albe,
sprijinind primele constelaţii.
La sfârşitul lui august, călare
parcă pe o balustradă, Adrian galopează
spre trenul personal. Este
nespus de frumos. Nu contează
cum arăta mai înainte. Am uitat.
De ce se întoarce în Minnesota?
Acolo sunt patinoare, de-aia. Şi
bazine acoperite. Şi Nelly de pe
Internet.
Dar eu rămân al lui. Forever.
(Din volumul „14 POVESTIRI“)
193