RENAŞTEREA BUZOIANĂ - Liviu Ioan Stoiciu
RENAŞTEREA BUZOIANĂ - Liviu Ioan Stoiciu
RENAŞTEREA BUZOIANĂ - Liviu Ioan Stoiciu
Create successful ePaper yourself
Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.
O lume multicoloră umplea<br />
sala de aşteptare a aeroportului.<br />
Razele asfinţitului se luptau cu o<br />
pâclă portocalie înainte de a cădea<br />
pe vârful turnului de control.<br />
Ţine-te tare!<br />
Adrian este de nerecunoscut.<br />
Obrajii lui au un roşu pătat cu un<br />
fel de galben spre locul în care ar<br />
trebui să se afle urechile. Viorica<br />
strânge buchetul de frezii dintr-un<br />
instinct în care mă trage şi pe mine.<br />
Băiatul zâmbeşte neomenesc<br />
prin buzele croite din transplanturi.<br />
Îmi port privirea pe alte părţi<br />
ale corpului şi mă întreb care sunt<br />
proteze şi ce e adevărat şi viu în<br />
trupul pe care altădată îl purtam<br />
pe umeri, pe şaua calului, pe ghidonul<br />
bicicletei.<br />
Umbra asta nu e bunicul? I’m<br />
sorry. Nu e nimic de capul lui.<br />
Poate părul, dar păcat că e atât de<br />
alb, şi sprâncenele. Baba burtoasă<br />
cred că e bunica. Zâmbeşte tot<br />
timpul. O fi tâmpită? Nu trebuie<br />
să mă iau după zâmbet.<br />
– O.K. Eu sunt Adi, şuieră<br />
băiatul.<br />
– Noi suntem bunicii tăi. Maia<br />
şi taiu.<br />
– All right, all right!<br />
Înviorat de prelungirile trupului<br />
său, întrezărea în făpturile<br />
îmbătrânite originea şi devenirea<br />
sa. De aici încolo toate sunetele<br />
vor merge spre cuvânt, dar cuvintele<br />
se schimbaseră şi va trebui<br />
regăsite.<br />
RenaŞterea buzoiană<br />
Viorica cheamă timpul care îi<br />
aduce zeci de imagini. În faţa acestei<br />
apariţii copleşitoare simţi o<br />
ciudă cum nu mai încercase din<br />
anul pierderii singurului nostru<br />
copil.<br />
– Bieţii de noi!<br />
– What?<br />
Viorica: Slavă Domnului că…<br />
Adrian: Ce mormăi?<br />
Viorica: Vorbesc singură,<br />
mamă.<br />
Ce oboseală să creşti copii,<br />
apoi nepoţi. Îi pare rău pentru<br />
acest gând şi începe să-l acopere<br />
cu altul. Caută prin viaţă ca printrun<br />
dulap cu vechituri. Sunt obosită.<br />
Ce obosită sunt! Se uită spre<br />
apus, dar soarele nu se mai lasă<br />
privit. În ochii ei se oglindeşte un<br />
astru stins. Ea ştie că suntem doi.<br />
Rămânem doi. Umbrele noastre<br />
sunt lipite în aceeaşi inimă, desenând<br />
un monstru cu două capete<br />
şi patru braţe.<br />
– You, old man, vrei o ţigară?<br />
– Nu fumez, dar nu ne deranjează<br />
fumul.<br />
– Eşti emoţionat?<br />
– Eu? Nu ştiu. S-ar putea.<br />
Astăzi…<br />
– Ai vrea să conduc eu?<br />
– Doamne fereşte!<br />
– Începem o viaţă nouă!<br />
Şi, într-adevăr, am început.<br />
Apă curentă. Încălzire centrală.<br />
Calculator. Internet. Telefoane<br />
mobile. Au dispărut încet-încet<br />
191
Change language