RENAŞTEREA BUZOIANĂ - Liviu Ioan Stoiciu

Florentin POPESCU
Un scriitor, Ion Băieşu, şi doi
mari actori de comedie –
Coca Andronescu şi
Octavian Cotescu – au reuşit, în întunecaţii
ani ’80 ai veacului trecut să
strângă în jurul micilor ecrane din
Roamânia mii, poate chiar sute de
mii de telespectatori. Primul, scriitorul,
dăduse la iveală o poveste pe
cât de veselă tot pe atât de amară în
fondul ei, iar ceilalţi doi reuşiseră să
dea viaţă unor personaje pe cât de
comice tot pe atât de reale –
prezente, prin multiplicare, peste tot
în ţară: Tanţa şi Costel.
Nu mă voi opri asupra celor doi
actori (care, din păcate ne-au părasit,
ducându-se, probabil, într-o altă
lume spre a-i face să zâmbească şi pe
cei de acolo), emiţând, eventual,
păreri şi impresii despre virtuţile lor
artistice, ci asupra scriitorului, trecut
şi el în lumea drepţilor la o vârstă la
care ne-ar mai fi putut oferi multe
RenaŞterea buzoiană
IION BĂ IIEŞU
sau recursul la umor
prilejuri de a ne reaminti că poporul
român este înzestrat, printre multe
altele, cu ironie şi umor.
Nu era deloc greu să-ţi explici,
prin aceiaşi ani `80, care era secretul
succesului lui Ion Băieşu: întâi, cum
era şi firesc, harulcu care scriitorul a
fost înzestrat de Dumnezeu, apoi
„tematice”, de o stringentăactualitate,
inspirată de o realitate imediată,
ignorând în aproape în totalitate
ficţiunea, imaginarul. Şi cum să nu
„prizeze” cititorul la o astefel de literatură?
Şi cum să nu fie ea gustată
chiar şi de cei mai acri critici literari?
Viaţa de dinainte de ’89 era cum
era (întunecată, lipsită de optimism,
cu un orizont fatalmente îngust), iar
literatura lui Ion Băieşu le oferea oamenilor
un refugiu (chiar şi aşa, numai
de o clipă!) necesar şi bine venit
întotdeauna şi în tot locul. Cărţile
lui se vindeau pe sub mână, piesele i
se jucau cu casele închise şi cred că
19