RENAŞTEREA BUZOIANĂ - Liviu Ioan Stoiciu

ksgeist, trebuie să admitem că despre
roman se spune ca ar fi «iute la
manie», ca ar avea un caracter impulsiv.
Pe cât de repede se mânie, pe
atât de repede îi trece supărarea, românul
nefiind resentimentar. Faptul
a fost observat şi de Cantemir, în încercarea
lui de a-şi explica de ce nu
practică moldovenii duelul: «Trufia
şi semeţia sunt muma şi sora lor.
Dacă moldoveanul are un cal de soi
bun şi arme mai bune, atunci el gândeşte
că nimeni nu-l întrece şi nu sar
da în lături să se ia la harţă chiar şi
cu Dumnezeu, dacă s-ar putea».
Dar, conchide Cantemir, cu toate că
«toţi sunt mai cu seamă cutezători,
semeţi şi foarte puşi pe gâlceavă»,
moldovenii «se liniştesc lesne şi se
impacă iarăşi cu potrivnicul». Or,
duelul este o acţiune a cărei dinamică
nu are de-a face cu spontaneitatea.
Există principii riguros stabilite
de cutume şi de coduri scrise care
permit, impun chiar, provocarea la
duel.
Urmează apoi pregătirea rece, de
rutină: alegerea martorilor, a locului
şi a momentului de desfăşurare a duelului,
alegerea armelor şi a condiţiilor
– câte focuri de armă, de la ce distanţă,
cine incepe – asigurarea asistenţei
medicale, ascunderea de ochii
autorităţilor etc., etc. Spontaneitatea
RenaŞterea buzoiană
care ar putea fi asociată primului
gest, de aruncare a mănuşii, este
mult depăşită. Ceea ce prevalează
net este simtţul onoarei, spiritul cavaleresc.
Nici la acest capitol românii
n-au strălucit.
– A cunoscut duelul o reprezentare
în spaţiul cultural-literar românesc?
– Sigur ca da. Duelul apare în
mai multe lucrări literare: la
Costache Negruzzi, în piesa
„Duelurile” (1845); la Vasile
Alecsandri, în „Chiriţa în provinţie”
(1852); la B.P. Hasdeu, nu doar în
„Insemnările unui iuncher” (1855),
ci şi în nuvela „Duduca Mamuca”
(1863); la I.L. Caragiale, în schiţa
„Telegrame” (1899); la Mateiu
Caragiale, în romanul „Craii de
Curtea Veche” (început prin 1907);
la Camil Petrescu, în romanul „Patul
lui Procust” (1933) şi în multe dintre
piesele sale: „Mioara”, „Act veneţian”,
„Jocul ielelor”, „Suflete
tari”. Alexandru Paleologu a scris în
1970 un eseu, „Tema duelului la
Camil Petrescu”. În 1958, şi
Emanoil Hagi-Mosco a redactat un
text intitulat „Dueluri de-ale românilor”,
dar el s-a oprit mai ales asupra
practicării duelului de către boierii şi
politicienii români. Putem spune că
duelul a avut un impact asupra culturii
române şi prin faptul că o seamă
179