RENAŞTEREA BUZOIANĂ - Liviu Ioan Stoiciu

familie evreiască, dar îşi ura originile
etnice. „Există două categorii de oameni
pe care nu-i pot suferi: ziariştii
şi evreii - obişnuia el să spună. Din
nefericire, fac parte din ambele categorii.“
El a cerut-o de nevastă pe frumoasa
Helene von Donnige, fiica
unui diplomat bavarez. Dar familia
fetei s-a opus căsătoriei din cauza
originii evreieşti a socialistului german.
Fata l-a preferat pe boierul român.
Lassalle îl provoacă la duel pe
tatăl fetei. Acesta îl refuză, dar Iancu
ridică mănuşa. Duelul are loc lângă
Geneva. Racoviţă îl împuşcă în abdomen
şi, peste câteva zile, Lassalle
moare. „Asta nu putea să i se întâmple
decât lui Lassalle – îi scria Engels
lui Marx la 4 septembrie 1864 –, datorită
caracterului său unic, parţial
evreu, parţial cavaler, parţial clovn,
parţial sentimental. Cum a putut un
politician de calibrul lui să se lase împuşcat
de un aventurier român?“ Un
alt duel din a doua jumătate a secolului
al XIX-lea este extrem de interesant,
fiind simptomatic pentru
mentalitatea epocii. În 1883, deputatul
conservator Nicolae Fleva a criticat
în Parlamentul României
prestaţia Guvernului liberal condus
de Ion C. Bratianu. „Miniştrii domnului
Bratianu sunt nişte umbre“, a
declarat el. O afirmaţie benignă, fata
de injuriile groase care se aud azi în
Parlament. Totuşi, în urma dezbaterilor
din Consiliul de Miniştri, guvernul
lui Bratianu a considerat interpelarea
lui Fleva ca fiind insultătoare
şi a decis ca un membru al
executivului, Mihail Pherekyde, să-l
provoace la duel. Fleva a tras cu pistolul,
dar nu l-a nimerit pe ministru.
Acesta din urma l-a nimerit pe deputatul
insolent, rănindu-l lângă inimă,
dar fără urmări grave. Este un gest de
onoare şi de demnitate publică, de
neimaginat în lumea politică de azi.
Dar paradoxal este faptul că acest
gest nu pare a fi de imaginat nici în
anul 1883. Suntem în plină „epocă
I.L. Caragiale“. Peste doar un an, în
1884, va fi premiera piesei „O scrisoare
pierduta”!
Impactul asupra culturii
– Restabilirea onoarei prin provocarea
la duel este specifică spiritului
românesc?
– Românii nu au fost mari duelişti.
Dimpotrivă. Ceva din structura
psihică a românului l-a ţinut departe
de practica duelului. Nu sunt
un adept al stereotipurilor etnice. Eu
însumi le-am demontat mecanismul
într-o carte referitoare la „Imaginea
evreului în cultura română”
(Humanitas, 2004). Fără să facem
abuz de psihologii naţionale, de vol-
178 Almanah 2011