RENAŞTEREA BUZOIANĂ - Liviu Ioan Stoiciu

De asemenea, sunt stabilite modalităţile
de numire a martorilor, câte
doi pentru fiecare adversar, şi
obligativitatea prezenţei unui medic.
Martorii stabilesc locul, momentul,
armele, distanţa, numărul de focuri,
cine trage primul etc. Cel insultat
are, în general, dreptul să aleagă arma
înfruntării şi chiar să traga primul
foc, în cazul în care este vorba de
duel cu pistoale. Dacă el trage în aer,
explicit, în plan vertical, adversarul
are obligaţia morală să facă la fel. În
1861, de pildă, la duelul dintre Carol
Davila şi locotenentul Apostolescu,
primul a tras în aer, iar celălalt a în
adversar, fără să-l nimerească. Apoi
ofiţerul a căzut în genunchi la picioarele
lui Davila şi i-a cerut scuze pentru
gestul sau necugetat (ulterior a
înnebunit, a fost internat în ospiciu,
unde a şi murit). În cazul duelului cu
spade, martorii stabilesc pana cand
va dura infruntarea. In acest caz,
sunt doua optiuni: juscu´au premier
sang, adica până la prima zgârietură
sau până când unul dintre combatanţi
nu mai poate continua lupta,
adică până la rănirea gravă sau moartea
unuia dintre duelişti.
În al doilea rând, este vorba de
reglementările juridice privind practicarea
duelului. În general, explicit
sau nu, în spaţiul românesc duelul a
fost interzis. Cantemir spunea că,
dacă doi osteni moldoveni „trec de
la sfadă la sabie, ei trebuie să
ispăşească cu pedepsele cele mai
straşnice“. În 1822-1823, duelurile
dintre Puşkin şi unii boieri români,
refugiaţi la Chişinău din calea
Zaverei, se produceau în secret, fiind
interzise de autorităţile ţariste. În
piesa „Duelurile”, adaptată în 1845
de Costache Negruzzi după un vodevil
francez, dueliştii se luptă în
taină, de frica „patraulei“, şi protagonistul
e nevoit să fugă peste graniţă
ca să nu „intre în criminal“.
În piesa „Chiriţa în provincie”
(1852), ispravnicul Bârzoi îl ameninţă
pe un presupus duelgiu că-l
„trânteşte la gros“, adică îl bagă în
temniţă cu picioarele-n butuci. În a
doua jumatate a secolului al XIX-lea
a fost un vârf al practicarii duelului.
Evident, legea trebuia înăsprită.
Faptul s-a produs în cadrul reformei
generale a justiţiei, realizată de Al.I.
Cuza în ultimii săi ani de domnie.
La 1 mai 1865 intra în vigoare
noul Cod Penal, care – printre altele
– prevede „delictul de duel“. Într-un
mod mai drastic ca până atunci, dueliştii
români au intrat în conflict cu
legea şi cu autorităţile. Şi totuşi, în
această privinţă legea se aplica rar,
mai ales când murea unul dintre duelişti.
În 1897, de pildă, fruntaşul
partidului conservator Nicolae
176 Almanah 2011