RENAŞTEREA BUZOIANĂ - Liviu Ioan Stoiciu

te omul acesta cu femeia după el?
– Este fratele tău, rămăsese… undeva,
doctorii ziceau că va muri!
– Bine că a trăit, uită-te ce mare este, îl învinge
pe „Beţivu’”!
– Ba să plecaţi repede de aici, să nu afle că
aţi fost în sat la casa şi nevasta lui!
– Cum te cheamă, fratele meu? întrebă
Mara. Chiar ne veţi părăsi, nu rămâneţi la noi, la
mama ta? Are nevoie să o aperi, o bate mereu…
– Numele meu este Laurenţiu, ea este
Gena, soţia mea. Vom pleca de unde am venit…
Acum sunt liniştit în privinţa ei… dar mă
voi gândi la voi, la cele mici. Am vrut doar să ştiu
cine este mama care m-a născut… „Beţivu’” este
tatăl meu?
– Tu n-ai minte? Dacă-ţi ştiam tatăl te mai
lăsam acolo? Astea trei au un altul, nenorocit,
beţiv şi curvar! Hai, duceţi-vă, lăsaţi-mă în necazurile
mele!
– Nene, dacă pleci, ia-mă şi „pi mini“?
Gena, roagă-l să nu mă lase, vreau să merg cu
voi, cu fratele meu şi cu nevasta lui!
– Fă-ţi bagajele, mergi cu noi! spuse Gena
după ce îl cercetă pe Laurenţiu. Avea privirea
aceea pe care nimeni nu o poate îndupleca.
Au intrat în casă şi în timp ce fata îşi pregătea
bagajul, pe mamă au pus-o să semneze o
declaraţie: „Subsemnata Caterina Velicu, mama
fetei mele Mara Velicu, o las pe aceasta să locuiască
cu fratele ei Laurenţiu Măgureanu şi cu nevasta
lui, Gena, atâta timp cât aceştia vor dori.
Întreţinerea, şcoala, educaţia, precum şi dezvoltarea
fizică şi morală a fetei cad în responsabilitatea
fratelui ei“.
RenaŞterea buzoiană
*
– Gena, sunt foarte fericită! Am scăpat…
cu voi nu mă tem de nimic!
– Ne cunoşti doar de puţin timp…
– Ştiu că sunteţi oameni buni, sunteţi înconjuraţi
de lumină galbenă ca aurul strălucitor…
Mai ales tu, Gena, mă iubeşti mult… Tu
iubeşti pe toţi oamenii! N-ai să laşi pe nimeni să
mă… Adică mă vei feri de „Beţivu”, nu-l vei mai
lăsa să mă crăcăneze noaptea…
În tren fata a adormit în braţele Genei.
– Ce-a vrut să spună Mara? a întrebat
Laurenţiu.
– Ceea ce ai auzit. La treisprezece ani unele
fete au născut… Mă întreb acum, ce gest a
fot acela prin care un om ca tata, înţelept şi iubitor,
îi dă o singură palmă fiului său ajuns bărbat?
O singură palmă în toată viaţa lui! Poţi crede
că acesta a fost semnalul prin care trebuiau
să înceapă şi să se desfăşoare faptele salvării fetei!?
Mara avea nevoie de un apărător şi s-a hotărât
că numai tu şi cu mine putem îndeplini…
La ce te gândeşti acum? mai întrebă nevasta.
– Ce vor face celelalte două!?...
– Vom afla!... Nu este bine să stea despărţite
prea mult timp!...
Bărbatul privea întunericul prin fereastra
vagonului. Uneori, sclipiri fugare luceau în
noapte. Pe acest ecran întunecat vedea leagănul
şi cele două surori ale sale disputându-şi-l râzând.
Când întoarse capul către femei văzu şi el
lumina aurie ce le înconjura fiinţele.
Februarie 2010
173