RENAŞTEREA BUZOIANĂ - Liviu Ioan Stoiciu

Nigrim, V. Demetrius, Al. Stamatiad
(1912); Nichifor Crainic, G. Gregorian,
Sărmanul Klopstok, Eug. Ştefănescu–Est, I.
Minulescu, Al. Cazaban (1931); Doru
Dumitrescu, Victor Ionescu, George
Carara, Matei Alexandru, Coca Farago
(1942).
În anii de după instaurarea comunismului
la noi, amprenta ideologică deveni
atât de puternică, încât munca bibliotecii,
degradată ca instituţie culturală de tradiţie,
se cântărea nu în colecţii bine constituite,
cititori şi volume difuzate, ci în propaganda
cărţii social–politice îndeosebi la staţia de
radioficare, în cartiere, locuri de producţie
şi cercuri de citit; apoi, prin proslăvirea ridicolei
„epoci de aur” ceauşiste. Necesara
modernizare a acţiunii bibliotecare, înfăptuită
de directorul Alex. Oproescu la biblioteca
din Rm. Sărat (1960–1968) şi la cea
din Buzău (din sep. 1970, timp de 33 de
ani, trecând mai înainte prin funcţia de inspector
al C.J.C.A), a produs un impact
major în rândul slujitorilor cărţii şi al cititorilor
din Carpaţii de Curbură. Să urmărim
modul exemplar în care Biblioteca Buzăului
„sub mâna” sa, a sprijinit mişcarea literară
locală, prin saloane, cenacluri, editare de
cărţi.
Salonul literar (1970 – 2003)
În chiar anul când P.C.R. îşi lansa programul
ideologic, Biblioteca pe atunci municipală
Buzău – prin Alex. Oproescu şi
Nicolae Havriliuc (bibliograf), cu sprijinul
ziarului „Viaţa Buzăului“ (redactor şef
Lazăr Băciucu, redactor Corneliu Ştefan) –
scoase spre revigorarea instituţiei o „formă”
de manifestare aparte, intitulată
„Salonul literar”. Numele, elitist, fusese
Alex. OPROESCU
asociat în istoria literară interbelică cu un
cenaclu – la Arad, Galaţi şi Suceava –, iar
folosirea lui de o bibliotecă nu s-a făcut decât
la Iaşi, pentru scurt timp şi cu participarea
exclusivă a scriitorilor de-acolo. La
Buzău, fondatorii aveau gânduri mai mari:
să invite pentru dezbaterea „la zi” a fenomenului
literar contemporan: critici, prozatori,
poeţi, dramaturgi, traducători, editori
etc., din centrele importante ale ţării,
iar întrunirile să aibă loc între cărţi, manuscrise
şi „arsenalul” informării bibliografice,
la sediu şi în alte locuri unde existau vădite
preocupări din partea iubitorilor de literatură.
De la inaugurarea la 27 noiembrie
1970, în mica sală de împrumut a
Bibliotecii, arhiplină, când avu loc întâlnirea
cu Ion Voiculescu (tema: „Mărturii
despre tatăl meu”, V. Voiculescu), şi până
la 18 aprilie 2003, la cel de-al 500-lea Salon
literar, ultimul, tot despre marele creator al
„Povestirilor” şi „Ultimelor sonete închipuite…”,
îşi înregistrară prezenţa în spaţiul
spiritul de la Curbura Carpaţilor, peste 780
de conferenţiari, invitaţi la dezbateri, din
Bucureşti, Buzău & Rm. Sărat, Iaşi,
Focşani, Sibiu, Ploieşti, Galaţi,
Cluj–Napoca, Timişoara, Piatra Neamţ,
Târgovişte, Bistriţa–Năsăud, Constanţa;
după 1990, şi din Republica Moldova,
S.U.A., Anglia, Franţa, Serbia. În 33 de ani
s-au lansat 2.000 de cărţi la saloane care nu
162 Almanah 2011