RENAŞTEREA BUZOIANĂ - Liviu Ioan Stoiciu

pii şi nu avea timp de pescuit. Urmând
la pescuit încă un şir de ani până ce a
ajuns la etatea de 95 de ani. Atunci i sa
împuţinat puterea lui Vlad şi a încetat
şi cu pescuitul. Damian, nepotul lui,
văzând că-i pier puterile lui Vlad l-a dus
la locuinţa lui la Nehoiaşu pentru a-l putea
îngriji. N-a mai putut din cauza
bătrâneţii şi la vărsta de 112 ani şi-a dat
sfârşit vieţii. A fost înmormântat la biserica
de pe Prund, din Nehoiaşu, de
către nepotul său, Damian Dihoru“.
Despre acest caz memorabil, de
vânător şi pescar iscusit al lui Vlad
Dihoru, ne relatează şi binecunoscutul
C. Aricescu (1872), într-o poezie
gen fotoreportaj, înregistrată cu 138
de ani în urmă, cu prilejul uneia dintre
cele două călătorii ale sale pe Valea
Buzăului. Este cea mai veche informaţie
concretă pe care o deţinem despre
un locuitor al Siriului, venit, cum
am spus, de la Nehoiaşu:
Iarna în Munţii Buzăului (foto: Lucian Mănăilescu)
„De aci trecurăm lunca a Berbeciului numită,
Şi mergând p-o potecuţă, chiar în stâncă
construită,
Lunca Sasului trecurăm, şi de aci la Dihor,
Unde sunt două izvoare pe al plaiului picior.
Luarăm aci o baie în torentul spumegos,
Şi după ce ospătarăm p-ast picior de plai
frumos,
Pe jos în deal ne urcarăm la moşul Vlad
sin Dihor,
Vânător de urşi celebru, devenit nemuritor:
Douăzeci de urşi mai bine numai el a împuşcat,
Având mare pasiune pentru acest greu vânat.
Am simţit mare plăcere când l-am auzit narând
Luptele sale cu urşii, singur el la urşi mergând.
– „Într-o zi, zicea Dihorul, urcam un munte
pe jos;
În vârful lui, faţă-n faţă mă-ntâlnesc c-un urs
frumos;
Eram de el prea aproape; să-l împuşc, nici nu
gândesc;
Mă plec iute, iau o piatră, şi în frunte îl izbesc;
Dar îl izbesc de nădejde, încât creerii i-au sărit;
Luai pielea şi untura, după ce l-am jupuit“.
Moş Dihor mai este încă şi de păstrăvi vânător;
Păstrăvii îi afumează, şi-i vinde la călător“.
158 Almanah 2011