RENAŞTEREA BUZOIANĂ - Liviu Ioan Stoiciu

mulţi dihori după care şi-a luat porecla
şi apoi numele de Dihoru.
Avea o armă înapoiată care se aprindea
cu cremene şi amnar şi se încărca
pe la gură: băga întâi pulbere într-însa,
apoi construia un glonţ de plumb
bătându-l pe două ciocane până se
făcea rotund, îl înfăşura într-o tazma
de piele, îl ungea cu seu şi îl bătea cu o
vergea de fier până se aşeza pe pulbere.
Cu astfel de armă, el a vânat toată
viaţa lui. Din vânatul pe care-l procura,
aducea la bordei simplă carne. Pieile de
vânat le usca pe arbori în pădure, pentru
că nimeni nu se atingea de meleagurile
unde vâna el. Când auzeau de
Vlad Dihoru, oamenii se fereau ca de
foc, darmite să pună mâna să ia vreo
piele de pe arbori, ferească Dumnezeu!
Vânătoarea o făcea mai mult la pândă.
La coptul zmeurei, al murelor şi la picarea
jirului folosea acest fel de vânătoare.
El se ducea unde ştia că există
zmeură: se uita de jur-împrejur să vadă
dacă ursul a mâncat zmeură şi dacă vedea
că a mâncat, îşi alegea un loc de
unde se vedea în mai multe direcţii şi
sta liniştit de parcă nici nu sufla. Căuta
poziţia contra vântului de unde bănuia
că se iveşte vînatul pentru a nu fii
simţit de acesta. Pânda o făcea până la
apusul soarelui pentru că ursul ieşea
devreme la mâncare. Când sosea, îi
trăgea un foc, însă nu se apropia de el
până la o jumătate de oră, când socotea
că ursul este mort. Atunci îi lua pielea
şi o întindea pe arbori pentru a se
usca. Când aduna 2-3 blăni de urs, le
vindea.
Acum pândea la picarea jirului, care
se făcea astfel: se ducea şi se uita pe
plaiuri, pe curmături pe unde bănuia că
vine ursul la jir. Odată cu jirul cădea şi
frunza fagului care-l acoperea, însă ursul,
cu puterea lui, sufla frunza de pe 2-
3 prăjini din suprafaţă, de rămânea jirul
curat. Când Vlad vedea că ursul a suflat
frunza îşi căuta din nou loc de pândă la
fel ca la zmeură.
La o pândă de jir i-a ieşit în cale o ursoaică
cu doi junci, a tras şi a împuşcat
ursoaica. Un junc, din zgomotul făcut
de armă, a dispărut, dar al doilea – punând
ochii pe Vlad – a pornit spre el.
Nemaiavând cu ce trage a pus mâna pe
un cep de brad şi, lovindu-l peste bot, la
ameţit şi a căzut jos, iar Vlad l-a omorât
prin lovire cu cepul. Numai astfel
Vlad a scăpat cu viaţă.
Pânda la o împerechere de urşi s-a
petrecut astfel: când se împerechează
ursoaica se adună în jurul ei mai mulţi
urşi; ursoaica se ridică în două picioare
şi întinde laba cât poate în sus pe un
brad şi zgârâie acolo coaja cu laba,
lăsând un semn şi se dă la o parte.
Acum fiecare urs sare în patru picioare
de jos ca să muşte cu gura unde a făcut
ursoaica semnul. Ursul care muşcă cel
mai de sus cu acela se va împerechea
ursoaica. Celalţi urşi pleacă tăcuţi. Vlad
– la o pândă de împerechere – a tras
împuşcând numai ursoaica, iar ursul
necăjit s-a năpustit asupra lui fiind nevoit
să se urce sus într-un brad, dar ursul
a stat sub brad până s-a înoptat şi
156 Almanah 2011