RENAŞTEREA BUZOIANĂ - Liviu Ioan Stoiciu

mai în propria poveste, în Cocora mea
dragă cu corcoduşii în floare, ci şi în
povestea poezii noastre naţionale în
care o strofă ca acesta are loc în orice
ANTOLOGIIE A POEZIEI SATULUI
ROMÂNESC.
„Sunt corcoduşii plini de floare
Albind întregul Bucureşti
Iar gândul meu hălăduieşte
Spre corcoduşii din …Ţinteşti”
Este aici atâta expresie lirică exprimată
simplu, este un sentiment care te
răpeşte din omeneasca rătăcire şi te întemeiază
în cuvânt! În pericopa
evanghelică citită în aceeaşi zi la Sf.
Liturghie în biserici, ca o coincidenţă
providenţială auzeam: „Să-ţi iubeşti
aproapele ca pe tine însuţi!“ La Ţinteşti
vedeam rezultatul unei iubiri de o
viaţă a profesorului Grigore Stelian
faţă de aproapele, o binecuvântare
RenaŞterea buzoiană
primită de un dascăl, înfăptuind într-un
sat de la porţile Bărăganului opera
vieţii sale, sădirea luminii şi a credinţei
în elevii şi consătenii săi.
Şi iată limpezimea şi acurateţea
unui sentiment exprimat de D-l
Gheorghe Moldoveanu:
„Rostesc dorurile mele
Azi , în pragul bătrâneţii,
Care, deşi mărunţele
Dau, oricum culoarea vieţii“.
Culoare dragostei de sat, de
locurile copilăriei s-au desfăşurat ieri
într-o atmosferă de caldă omenie pe
cerul satului Ţinteşti, într-o frumoasă
zi de septembrie.
Am fost fericit să mă aflu şi eu
printre cei care au văzut cu proprii ochi
misteriosul sens al întoarcerii din
omeneştile rătăciri.
■
15