RENAŞTEREA BUZOIANĂ - Liviu Ioan Stoiciu

Cornel DIACONU
De ce
cad
stelele
–
Bunicule, de ce cad stelele? Întrebarea
l-a surprins. O vreme şi-a făcut
gâfâind tocmai în prispa lui nea Mitiţă.
A ieşit omul afară: „Ce-i cu tine, măi
de lucru, scotocind cu vătraiul prin copile?“ N-aveam glas să-i răspund.
cărbunii sângerii, apoi m-a privit îngân- Am îngânat ceva, doar ca să vadă bătrâdurat;
ca o mustrare, aşa mi s-a părut. nul că nu-s mut. „Ai venit cu ajunul,
– Stelele nu cad, ci doar îşi mută lo- aşa-i? Ia zi, să te-aud!“ Am dat să plec.
cul, din când în când, ca şi noi oamenii. Ruşine mare pe capul meu... Atunci s-a
Mă strecuram prin visele nopţii şi, dumirit omul: „Mă, tu n-ai traistă?” Ce
de pe prispa înaltă, urmăream dintr-un să-i spun, că m-au alergat câinii? Asta-
capăt în altul nemărginirea, până când mi mai trebuia; ar fi râs tot satul de mi-
frigul mă izgonea înapoi în casă. De ne...
acolo, de sus, luceafărul îmi părea stea- Şi-a pus la repezeală pantalonii pe
ua călăuzitoare. Magul eram eu, adâncit el, m-a prins de după umeri şi m-a în-
în povestea sfântă a Naşterii Domnului soţit înapoi, pe drum în sus, până am
Iisus, rătăcind prin pustiul aşteptării. găsit traista. Dar, nici urmă de covrigi...
Sărbătorile veneau ca o taină. Mai „De mere li se strepezeau dinţii, tu-le
întâi mirosul de cozonaci, apoi colinde- sămânţa lor de răpciugoşi!”
le... Sub blândeţea zăpezii toate gardu- Ne-am întors, mi-a completat
rile îngrădeau lumii de basm, cu zmei şi „zestrea” cu ce-a crezut el că-mi lipsea şi
Feţi Frumoşi, cu Mume ale pădurii şi m-a întrebat, zâmbind îngăduitor: „Şi-
Ilene Cosânzene.
acu’, ce ai de gând?”...
Eram cel mai mic din grup când s- A fost cumsecade; m-a însoţit până
au lut după noi câinii lui nea Codin. acasă. Ne-am întâlnit de multe ori după
Ne-am risipit care-ncotro. Nu mai ştiu aceea. Despre păţanie n-a aflat însă ni-
pe unde mi-am pierdut traista, aproape meni, niciodată. Îmi făcea doar cu
plină de mere şi covrigi. M-am oprit ochiul, întrebându-mă: „Ce faci, vitea-
140 Almanah 2011