RENAŞTEREA BUZOIANĂ - Liviu Ioan Stoiciu

ELENA RADU
Sunt Frate! Şi fratele meu eşti tu!
Suntem la râu, ne umplem ulcioarele
mari cu apă limpede şi râdem când
atingem stropii. Apoi îmi aud numele
strigat din depărtare, după care începe
să fie cântat în cor. Timpului i s-a dat
frâu liber să mă ajute şi mai mult, să facă
parte din mine. Graiuri vin să se înalţe şi
să-mi ia câteva încălţări acolo, sus.
Vreau să mă cufund în absolut, să
trăiesc materia purtătoare, faţa ei, gândul.
Primesc frântura de om şi mă
reclădesc, o amestec în adevăr, o slujesc.
O să fac ogoare noi pentru ea şi puterea
vârstei de a ne vedea.
Îmi las pletele în vânt ca să se joace
fraţii în timp ce porumbelul e din nou
lângă mine. Îmi vorbeşte. Doamne, ce
foame îmi e de adevăr şi de cei ce îl slujesc
! Ce febră am din toate ! Cât îmi vine
să strig : Sunt Frate ! Şi fratele meu
eşti tu !
… Acum eu desenez în faţa
Domnului un chip al omului şi-l discutăm.
Tragem alte linii pe faţa lui, îl
desăvârşim. Apoi acest chip redesenat
intră sub o cupolă pentru coacere.
Adevărul renaşte şi mai mult… E caldă
lumea lui… Dăruim lumina cea mai
albă… Pajiştea cea mai frumoasă şi limba
ce-o vorbim. Cămaşa lui se pierde în
timpul care nu mai există. Şi nici frunzele
umede prin care păşea. Aşa vom începe
dimineţile. Apoi umbra amiezii ne
va goni în pajişti să ne jucăm.
Mărturii la locul faptei
Formele omului mă năpădesc ca o
iarbă, vreau să scap de ele şi nu pot. Mă
scutur şi tot nu scap. Caut graniţa fericirii,
o plimbare prin pădurea verde, e
sfârşit de aprilie când totul e condamnat
să fie frumos. Urmează să mă întâlnesc
cu adevărul. Ce spledidă e pădurea!
Sunt singură, dar sunt urmată.
Straiele de pe mine deja dispar pentru
132 Almanah 2011