RENAŞTEREA BUZOIANĂ - Liviu Ioan Stoiciu

ajunsă chiar şi în patul conjugal.
– Tu de ce vii la culcare bosumflată?
o întreabă Andrei pe Dana întro
seară, când observase că iar nu e în
apele ei, e încruntată, agitată, gata să
arunce flăcări pe nări. De ce aduci în
pat problemele de peste zi? Vrei să
dormim cu ele sub pernă? Aici e un loc
numai al nostru, al dragostei, ce să
caute ele în aşternuturi?
Se uită în ochii ei negri, mari, expresivi,
poate descoperă acolo un
răspuns. O priveşte insistent şi vede
cât de atrăgătoare e nevasta lui în
ţinuta de seară, transparentă.
Rotunzimile ei îl scot din minţi. I se
mai păruse frumoasă, dar abia acum
descoperea cât de bine e alcătuită.
Acum îşi dădea seama cât de seducătoare
se făcuse Dana după ce
născuse o drăgălăşenie de fată. Abia
acum înţelegea el de ce se plânge mereu
că nu-i zi să nu primească avansuri
de la şefi şi colegi, dar mai ales de
la clienţii bănoşi ai magazinului în care
lucrează.
– Frumos ce spui, ca din cărţi! zice
Dana după o tăcere lungă. Oi fi citit
pe undeva şi ai reţinut frazele, bravo
ţie! Şi când să rezolvăm problemele
de peste zi, dacă nu seara, când se
aşterne liniştea, când vii şi tu acasă de
pe unde vii?
– Seara să ne facem timp doar
pentru noi. Înainte parcă aveam mai
mult. De la o vreme… Ceva s-a schimbat,
nu mă mai iubeşti, se pare.
– Nu s-a schimbat nimic, te iu-
RenaŞterea buzoiană
besc, dar tu nu înţelegi… Şi dacă
înţelegi... Până la urmă, tot aia, dacă
te-o fi încântat iar vreo destrăbălată…
Noapte bună! a mai zis Dana
şi s-a întors cu spatele la soţul tânăr,
înfierbântat, care abia aştepta să o
strângă în braţe.
Aşa eşuau, de cele mai multe ori,
discuţiile tinerilor căsătoriţi, care se
doreau deschise, dar deveneau repede
aruncări de săgeţi. Mai mult din
partea Danei, ea se credea luminata
familiei, nu fiindcă făcuse liceul economic,
îl absolvise cu rezultate bune
şi devenise vânzătoare la cel mai important
magazin din oraşul fost comună,
ci pentru că citise mult, ştia
multe, era greu de combătut. Ea nu
ceda niciodată, trebuia să i se dea
dreptate mereu, chiar şi atunci când
argumentele lui Andrei demonstrau
contrariul. Cuvântul blând, dialogul
aşezat se risipiseră printre zilele lor
bune.
Reacţia Danei nu prea l-a supărat
pe Andrei. Ştia el că în seara următoare
nu i se va mai întoarce spatele, va fi
primit cu toată căldura. Abia aştepta
să sune la uşa garsonierei de la periferia
aşa-zisului oraş şi să-i apară în faţă
Ortansa lui, Ortansa Zecheru, căreia îi
spunea Carmina, de la roşeaţa mai
mereu prezentă pe obraji, fiindcă se
emoţionează repede Carmina, din
aproape orice şi se aprinde îndată la
faţă.
131