RENAŞTEREA BUZOIANĂ - Liviu Ioan Stoiciu

ofiţerii în canalul Moika din Petrograd.
Stihuri pline de voioşie…(6
După primul (mare) război al secolului
XX, soldatul Švejk, fost combatant
în armata chezaro-crăiască,
povestea camarazilor: „…când eram
la Praga am citit în ziarul Prazske uredny
listi despre un caz şi mai frumos. Era
vorba de un doctor, Iosef Vojnov, teterist
voluntar în compania a 7-a vânători
de câmp, care se afla în Galiţia. Ăsta,
în timp ce conducea un atac la baionetă,
a fost lovit de un glonte drept în
cap şi, în vreme ce-l ducea spre postul
de prim ajutor, zbiera că nu se lasă pansat
pentru un fleac de zgârietură. Ţinea
morţiş să pornească din nou la atac cu
grupa lui, dar o grenadă îi reteză glezna
piciorului. Au vrut din nou să-l ducă
dar el şontâc-şontâc, sprijinindu-se în
baston, o porni spre linia de luptă
apărându-se de inamic cu bastonul.
Dar tot el nu se lăsă: îşi trecu bastonul
în cealaltă mână, zbierând că asta nu
le-o iartă el şi Dumnezeu ştie ce s-ar
mai fi întâmplat cu dânsul dacă, peste
o clipă, un proiectil nu l-ar fi dat gata.
Dacă până la urmă nu l-ar fi doborât,
poate că ar fi căpătat şi el medalia de
argint pentrzu bărbăţie. Când proiectilul
i-a retezat capul, aşa cum se rostogolea,
tot mai striga: „mereu grăbeşte
cu credinţă, chiar dacă-n jurul tău adie
suflul morţii”.(7
Teribel, monşer! Să-l fi citit
Jaroslav Hašek pe Al. Candiano-
Popescu (în original?, că de traduceri
nu pare să fie vorba), pentru ca să
confere textului românesc, fie şi prin
uzurpare, valoarea lui mondială?
Invenţia e minimă, ce mi-e batalionul
2 vânători, ce mi-e compania 7
vânători de câmp.
Cert e că scriitorul ceh, aflat sub
arme în prima mare conflagraţie, a
dezertat la ruşi şi, între 1918-1920, a
fost comisar al Armatei Roşii, contribuind
la realizarea Uniunii Republicilor
Sovietice Socialiste (1922).
Republican, şi el, care va să zică.
Totuşi, cum obseva în prefaţă, traducătorul
Jean Grossu, la numele lui
Hašek, cercurile intelectuale ale tinerei
republici Cehoslovace obişnuiau să
roşească, destulă vreme încă după primul
război mondial. Între avântatul
general Candiano-Popescu şi antimilitaristul
soldat Svejk există un „fir
roşu”: acela care leagă comicul involuntar
de cel intenţionat, adică, apud
Caragiale, cu tendenţă.
Tot în imperul roş-stalinist discursul
patriotic à rébours va afla un vajnic
deconstructivist, Daniel Harms.
Prin 1933-34, imaginează o scenetă,
nu mai lungă de câteva replici şi o indicaţie
de regie, armată cu un titlu
dezarmant – „Diferenţa de înălţime
între soţ şi soţie“ – , care poate fi, şi
el, privit ca un fel de prefaţă (după
cum se notifică într-unul „Din carnetele
de însemnări”: În prefaţa unei
cărţi, să descrii un subiect şi apoi să
spui că autorul, în cartea sa, şi-a ales cu
totul alt subiect); în speţă, ultima
jumătate a scenetei este această
126 Almanah 2011