RENAŞTEREA BUZOIANĂ - Liviu Ioan Stoiciu

tat ca, măcar recruţii, dacă nu şi „veteranii”,
deşcile mai hârşite să fi simţit
fiori de gheaţă pe şira spinării.
Ca o glossă la monologul capului
tăiat apare şi simţitul toast, ţinut la 30
august 1899, aniversarea luării
Griviţei, în faţa ofiţerilor Batalionului
2 de vânători, la un banchet, la
Constanţa: Cum lupta omului pentru a
trăi dă fiinţă muncii, lupta popoarelor
pentru a trăi dă fiinţă armatelor. Şi
cum aerul este al tuturor, armata este
a întregii ţări, căci ruptă din întreaga
ţară este. Din biruinţele unei asemenea
armate a născut România şi scutecile în
care ea a fost înfăşată, născând, sânt
steagurile glorioase ale războiului neatârnării.
Cât va fi Dunăre (…) şi câmpuri de
bătaie ca cel (sic!) de la Griviţa, Plevna,
Rahova, Smârdan spre a arăta faptele
tale glorioase (…), numele tău, scumpa
mea patrie, va trăi totdeauna în
amintirea oamenilor. Cu îndreptăţită
mândrie, parafrazându-l pe Regele-
Soare al Franţei, Candiano-Popescu
putea declara: „Grivitza c’est moi!”
În 1901, anul morţii eroului de la
Plevna, când va fi condus la cimitirul
Bellu, cu ceremonial militar şi, după
bombastice discursuri funebre, se vor
trage trei salve de artilerie, va fi editat,
postum?, şi volumul „Cuvântări
ostăşeşti”, de unde am cules aceste
mostre de gândire patriotică candiano-popească,
adiind a aleluia, fiincă,
vorba unui personaj al lui Ioan Groşan
(din „O sută de ani de zile la Porţile
RenaŞterea buzoiană
Orientului”): cuvântul e ca o albină:
câtă vreme zboară el numai bâzâie.
Când se aşează pe o hârtie, abia atunci
îşi lasă veninul sau dulceaţa.
Temă şi variaţiuni
(Petrograd – Galiţia –
Bucureşti – Belgrad)
Ani buni după brevetarea acestei
conduite militare eroice, undeva în
Rusia ţaristă, independent de descoperirea
bravului republican şi
aghiotant regal (ca în teoria Lavoisier
- Lomonosov), în timpul primului
război mondial, dar înainte de Marea
Revoluţie din Octombrie, poetul futurist,
viitor propagandist maximalist,
Vladimir Maiakovski, încadrat, graţie
intervenţiei lui Maxim Gorki, într-o
unitate „necombatantă”, scria, în
contra ordinii sociale, în „Norul cu
pantaloni”: Hei, şomeri, moartea vrea
să v-agaţe!/ luaţi bombă, cuţite sau piatră,/
iar dacă vreunul e fără braţe/ cu
fruntea, lovind, să se bată.(5 Registrul
luptei de clasă era, în ce priveşte cariera-i
lirică, la prime şi, încă timide,
pagini; războiul civil îi va da posibilitatea
de a lărgi cu „voioşie” gama inaugurată;
prin 1924, notează doamna
Mandelştam, La Kiev, în atelierul
Alexandrei Dexter, un oaspete în trecere,
nu ştiu dacă era Roşal sau
Cerniak, a recitat ceastuşki (strigături,
cuplet popular, nota editorului) de
Maiakovski despre cum sunt înnecaţi
125