RENAŞTEREA BUZOIANĂ - Liviu Ioan Stoiciu

Carol I. Momentele nu lipsesc; iată o
schiţă a unuia dintre acestea – vizita
la Peleş a prinţului de Wales, moştenitorul
coroanei Angliei, viitorul „pacificator”
al burilor, aflat, la 1888, în
costum de vânător tirolez, la un
piknick, iar instantaneul îi aparţine
bibliotecarului şi secretarului reginei,
poetă sub numele de Carmen Sylva:
La Poiana Stânii, după un prânz la iarbă
verde, urmă un „moment solemn”
când suveranii cu paharul în mână,
schimbară pentru biinele omenirii
câteva cuvinte frăţeşti. Pentru posteritate
am consemnat aceste discursuri
care garantez că sunt textuale. Prinţul
de Wales se ridică şi spuse cu glas încleiat:
„Beau în cinstea regelui şi a
reginei şi le mulţumesc pentru
graţioasa ospitalitate de care îmi voi
aminti totdeauna“. Regele răspunse
gândind: „Şi eu mulţumesc Alteţei
Voastre Regale că a venit aici.” „Eroul
de la Griviţa” scoase cel dintâi un
„Ura” înfricoşător.”(2 Era sinteza maximă
a oratoriei de yes-man a rebelului
de altădată, caracterizată prin
exaltare patriotardă, spontaneitate
şi, mai presus, promptitudine.
De la un moment, nu numai în
România, ci şi în Europa capetelor încoronate,
numele celui născut la Lipia
de Buzău devine sinonim cu al vitejiei,
este legat de redută ca Napoleon de
podul de la Arcole; în memoriile sale.
În 1977, la centenarul Independenţei,
Mircea Radu Iacoban a scris (şi publicat)
piesa „Reduta şi şoarecii”, în ca-
re, pe lângă omagierea lui Candiano,
execută şi o deratizare în ce priveşte
denigratorii acestuia. Generalul ne
oferă, deseori, posibilitatea de a
înţelege preţuirea de care s-a bucurat;
în 1891, într-o vizită făcută regelui
Umberto, pe peronul din Monza are
loc această scenă: Regele României,
prezentând suita regelui Italiei, când
veni la mine şi mă prezentă, regele
Italiei răspunse:
– Cunosc de mult pe colonelul
Candiano, căci cine zice Griviţa, zice colonelul
Candiano.(…)
Când regele Carol auzi cuvintele pe care
mi le zise regele Italiei la gară, se
simţi jenat, se roşi. Îi era teamă să nu
strice cheful lui Florescu şi lui Robescu,
auzind ei că regele Italiei aduce astfel
de omagiu purtării mele în război.(3
Marţialitatea cuvântărilor vitejeşti ale
lui Candiano-Popescu va creşte, pe
măsura înaintării în grad şi vârstă; general
de cavalerie, la 22 noiembrie
1898, va ţine un discurs în faţa recruţilor
Regimentului 3 Dâmboviţa,
nr. 22, chemaţi a depune jurământul
militar( fiind faţă ofiţerii regimentului
şi soldaţii cei vechi, preotul şi steagul):
„ Apără ţara cu braţul drept şi, dacă ţil
va tăia, apăr-o cu cel stâng; tăindu-ţi şi
braţul stâng, înhaţă pe vrăjmaş cu
dinţii şi când îţi va tăia capul, capul tău
rostogolindu-se în ţărână să murmure
cu mândrie ţara mea, ţară scumpă,
sânt fericit să mor pentru tine!”(4
Indiferent de situaţia meteorologică
din acel noiembrie târziu, e de aştep-
124 Almanah 2011