RENAŞTEREA BUZOIANĂ - Liviu Ioan Stoiciu

EVOCARE Gheorghe POSTELNICU
l
Temperaturi ridicate
Este uşor de înţeles dorinţa profesorului Stelian
Grigore din Ţinteşti de a strânge într-o carte
mărturiile celor care l-au cunoscut şi preţuit pe
omul, pedagogul şi cercetătorul ştiinţific GEORGE
BELDESCU (1920 – 2009) de numele căruia se leagă
serii importante de absolvenţi ai străvechiului
Seminar Teologic şi ai Şcolii Pedagogice de Băieţi din
Buzău. Numai că…
Numai că autorul şi-ar fi dorit să răspundă favorabil demersului său un
număr cât mai mare de foşti elevi din perioada buzoiană (1946 – 1957), dar, fie
că timpul a fost necruţător cu unii din ei, fie exprimarea în scris a unor sentimente
nu este la îndemâna oricui, a rezultat o lucrare de dimensiuni reduse,
însă cu o temperatură ridicată a preţuirii faţă de modelul incontestabil de excelenţă
didactică practicat de distinsul profesor George Beldescu. Specialist în
psihopedagogia lingvisticii şcolare, cu aplicaţie la limba română, a urcat în profesie
treaptă cu treaptă, şi doar lipsa recunoscută a abilităţilor politice l-a ţinut
departe de titluri şi onoruri pe care cei mai puţin merituoşi le-au obţinut. Tonul
supraelogios al celor 13 evocări este explicabil prin faptul că Profesorul nu mai
este în viaţă ca să riposteze cu binecunoscuta sa modestie, cum o mai făcuse
în cazul lui Aurel Anghel („Modelul meu“, 2005). În apostolatul său a impus ordinea,
exigenţa, corectitudinea, omenia, nevoia de informaţie ştiinţifică.
Urmând exemplul mentorului, mulţi normalişti au devenit profesori de limba
română, preluând subteran, fiecare cu propriul meşteşug, măiestria profesională,
zestrea metodică nepreţuită a lui George Beldescu.
Publicistul Nistor Tănăsescu nu l-a cunoscut personal, dar îi reface portretul
din memoria afectivă a celorlalţi, numindu-l „vultur“ al ortografiei, predicatului
nominal şi al elementului predicativ suplimentar, „un Aron Pumnul
buzoian“.
Şi mai e ceva. Emiţând dorinţa de a omagia, cărticica lui Stelian Grigore
este istoria restrânsă a frumoasei vârste a adolescenţei, iar aspectul său vulnerabil
este văzut de poetul Marin Ifrim ca „un gest supranatural în aceste vremuri
în care totul e negru, dezolant sub aspectul relaţiilor interumane“.
Recunoşti deodată sentimente vechi şi solide şi te simţi reconfortat.
RenaŞterea buzoiană
121