RENAŞTEREA BUZOIANĂ - Liviu Ioan Stoiciu

persoanei sau „operei” (literare
?!?), din simplul motiv că neavând
merite probate, nu poţi
demonstra că eşti cel care pretinzi
că eşti (chiar dacă te
împăunezi cu premii ale filialelor
regionale ale breslei scriitorilor
– acordate în împrejurări şi
circumstanţe de multe ori discutabile
sub aspectul moralităţii
sau … mai degrabă al prestaţiilor
sexuale – comentate cu voluptate
dar şi cinism de breslaşi).
Degradarea morală, oportunismul,
arivismul şi lipsa de caracter
dublate cu dovezi de
dezinteres, de lipsa unor convingeri
profesionale ferme şi de
probitate morală, descriu
portretul „literatului“ buzoian
– un antierou pursânge; un individ/specimen
frustrat, egoist,
laş, lipsit de orice vocaţie (mai
puţin a răului), târându-şi viaţa
între două nimicuri, unul mai
absurd decât altul.
Societatea românească, deci
şi cea buzoiană, se manelizează
pe zi ce trece. Înlăuntrul ei
trăim înconjuraţi de mitocănie,
grobianism, ignoranţă şi tupeu,
şi suntem sufocaţi de pseudomodele.
Politicos a ajuns să fie
sinonim cu fraier, iar prostia face
rating.
Trăim într-o lume a căutărilor
fără rezultat, a drumurilor
dorit iniţiatice, dar nefinalizate.
E o lume în care vrem să facem
totul şi/dar nu facem nimic, o
lume în alb şi negru, formată
din planuri secvenţiale montate
cap la cap, cu şosele nesfârşite,
umor trist, de multe ori macabru
şi vorbe multe şi fără rost …
(trăncăneală continuă şi disperantă).
Aştept să aibă loc în
România renaşterea sentimentului
(-lor) datoriilor pe care le
avem faţă de această ţară, faţă
de semeni; a sentimentelor
naţionale; de asemenea, ca legile
să fie strict respectate de fiecare
cetăţean şi mai ales de instituţii
şi clasa politică, şi aş mai
dori ca fiecare (dintre noi) să se
considere parte a acestei ţări, cu
drepturi, dar şi cu obligaţii, şi
nu, cum mulţi o fac, din păcate,
doar locatari vrednici ai acesteia.
❑
106 Almanah 2011