RENAŞTEREA BUZOIANĂ - Liviu Ioan Stoiciu

treg, local regional/naţional).
Patosul grafomaniei, vânzarea
la pachet a onorurilor publice
şi „certificatelor de excelenţă”,
editurile care funcţionează
după nevoia serviciului
la domiciliu (room-service) şi
înmulţirea fără precedent a
„meritelor” conferite de „organizaţii
familiale” (pompos numite
asociaţii … culturale … literare
…) culminând cu cele de
interes local, dar şi naţional care,
complăcându-se într-un climat
promiscuu – îşi asociază
prestigiul/notorietatea de nume
locale ale unor sfertodocţi
cu ifose de scriitori/autori ai
unor creaţii literare flatulante –
având imaginea aproape completă
a multor „demersuri literare”
fracturate, întâmplătoare
şi strict utilitare, nici măcar comerciale.
Nu e mai puţin adevărat că
dificultăţile creaţiei literare sunt
amplificate şi de felul în care
condeierii înşişi înţeleg să participe
la utopia unei
cărţi/„scrise”. Neobişnuit, în
general cu disciplina scrisului, a
topicii/stilisticii, scriitorul ro-
RenaŞterea buzoiană
mân, cu predilecţie cel local,
preferă acurateţei şi naturaleţei
textului ficţiunea, „floricelele”,
iar criteriului de transparenţă,
barocul unei imaginaţii peste
care de multe ori se suprapun
sfidarea, indiferenţa şi vulgarul
copleşitor şi sâcâitor face un titlu
de glorie din crezul în dictatura
efemerului şi e selectiv …
după obiceiul pământului.
Multe lucrări cu pretenţii de
creaţii literare, apărute la edituri
mici în tiraje minuscule, poluează
lumea/comunitatea literară
locală cu bâzâitul lor agasant
de roi de muşte coprofage.
Se trăieşte într-un inferior degradant
şi apăsător, frustrant şi
anxios, şi se supravieţuieşte
subteran şi subaltern.
Este trist că ţinutul Buzăului
are o mână de scriitori care îşi
bat capul cu ideile, cerneala şi
hârtia/calculatorul şi încă de
cele mai multe ori prost, şi că
neavând cititori, se citesc între
ei şi se gratulează reciproc pentru
„valoarea stilistică/artistică”
a scriiturilor lor
sau, şi mai grav, se practică
schimbul de invective la adresa
105