RENAŞTEREA BUZOIANĂ - Liviu Ioan Stoiciu

– Degeaba, hotărî ea. Poţi să ai şapte
şcoli, tot te încuie unul de la ţară dacă
n-ai şi minte să judeci. N-a păţit-o unul
de-ăsta de la oraş, doldora de şcoli şi de
ifos, astă toamnă, taman de la nen-tu
Marin a lu’ Poponete, de n-are decât
patru clase, de-a râs satul o lună încheiată
mai apoi?
– A râs de orăşean? Şi cum a făcut?
se arătă copilul teribil de curios.
– Astă toamnă, prin noiembrie,
după ce s-a terminat culesul, a venit
unul din ăsta cu şcoli multe, de a trăit
toată viaţa lui la oraş să ne întrebe pe alde
noi ăştia de la colectiv că de ce am
făcut numai 1500 de kile la hectar şi nu
măcar 2000 ca în satele alelalte.
A încercat să zică preşedintele ceva
de frigul din primăvară şi de seceta de
astă vară, dar ăla nimic. Că cine-i vinovatul?
Dumnezeu şi Maica Precistă, cin’
să fie! Ăla nu şi nu, că care-i cauza motivului,
că muncitorii ne trimit nouă
pluguri şi noi trebuie să le dăm bucate.
Da’ alde Poponete l-a simţit pe
prostovan că e trăit numai la oraş şi că
habar nu are de ce-i p-aicea pe la noi şi
zice: „Ne trimit pe dracu! Păi dumneata
ştii ce pluguri ne trimit? Ştii că rotilele
de la plug sunt una mai mare şi alta
mai mică, de merge plugul câş pe
drum?“
– Şi orăşeanul ce-a zis? întreabă
băiatul din ce în ce mai prins de întâmplare
– „Nu se poate!“ a spus ăla şi s-a
făcut verde la faţă. „Nu credeţi?“ a zis
alde Poponete. „Haideţi la S.M.T. să le
vedeţi“.
RenaŞterea buzoiană
Când au intrat în curtea S.M.T.ului,
toate plugurile cu rotilele cu o
roată mai mare şi una mai mică. „Ei, acu
pricepeţi de ce avem recoltă puţină?“
A plecat ăla ca din puşcă şi a umplut
oraşul cu treaba asta, că de-aia nu-s
bucate pentru că s-au trimis de la fabrică
pluguri cu o roată mai mare şi una
mai mică. De unde era să ştie netotul,
crescut toată viaţa la oraş, că rotilele la
plug aşa trebuie să fie: a mică, mică, să
calce pe ogor, iar cea mare, mare, să calce
prin brazdă.
Au râs ăia la oraş de s-au prăpădit
când l-au auzit ce năzbâtii dă din el şi
cum l-a prostit un ţăran cu patru clase.
Oricum, a lăsat-o moartă cu treaba că
de ce nu au fost bucate astă toamnă şi
nu crez să mai calce curând pe la noi.
Băiatul râde cu gura până la urechi
şi simte că îl încearcă aşa, o oarece mândrie,
că unul de la ei din sat l-a înfundat
pe unul de la oraş. Se opreşte din râs
doar când îşi aduce aminte că nici el n-a
fost mai breaz la târg, când cu mătura şi
cu ouăle răsturnate-n drum.
– Tot omul la rostul lui şi ouă roşii
de Paşte! încheie bătrâna povestea,
parcă ghicindu-i gândul. O mână de nisip
îi mai trebuie şi le-am făcut tainul pe
ziua de azi, zise ea referindu-se la buruienile
pentru hoarda măcăitoare ce îşi
cerea drepturile din curtea de alături,
amestecând la repezeală buruienile tocate
cu doi pumni de mălai. Gata, dă-le
drumul la mîncare, că m-au ameţit de
cap! îi porunci copilului, răsturnând
găvanul în care amestecase bălăriile tocate
într-o troacă de piatră. ■
103