RENAŞTEREA BUZOIANĂ - Liviu Ioan Stoiciu

tonul cu ouă al cucoanei şi nenorocirea – Maică mare, dar nu s-ar putea să
a fost gata: cofragul a zburat prin aer ca aibă carul numai trei roate, se întoarse
la circ şi a aterizat mai apoi cu faţa în jos după o vreme la vorba dintâi. Că moto-
pe asfalt, împrăştiind ouăle în toate cicleta cu ataş are tot trei şi nu se
părţiile. Unul n-a rămas întreg.
răstoarnă, argumentă el o atare opţiune.
Ei, ce te faci acuma nenişorule, că-i – Ba poate să aibă şi numai două,
necazu-i pe tine cât capra?! După un da’ atuncea-i şareta lu’ doctorul
moment de cumpănă, bietul păgubos a Bărbosu, veterinarul. Iar dacă pui roate-
rupt-o la fugă pe alei, cu cucoana cea le una după alta e gata bicicleta lu’
grasă după el, care striga la lume să-l Culiţă Grămoiu, poştaşul. Vorba e, poţi
prindă pe neisprăvit ca să-i plătească pa- să aduci bulumaci din pădure cu şareta
guba. Însă cei doi-trei trecători ce văzu- ori porumb de pe coastă cu bicicleta?
seră întâmplarea n-aveau nici cea mai încercă bătrâna să îi scoată nepotului
mică intenţie să alerge după fugar, fiind din cap bazaconiile astea despre o
prea ocupaţi să se ţină cu mâinile de căruţă cu trei roate.
burtă de atâta râs.
Car cu trei roate nu se ezistă, nu s-a
Până la urmă s-a ales doar cu o făcut aşa ceva şi gata, decretă ea sătulă
palmă după ceafă de la mă-sa mare, de atâta sâcâială. Până o face vreun
când a ajuns acasă:
deştept de la oraş car cu trei roate, o să
Păi de aia te-am trimis eu la oraş, aibă tot patru ca şi până acuma, puse ea
mă? l-a luat ea în primire când a aflat de punct discuţiei.
ispravă. Să faci pagubă la lume? Dacă te Băiatul tăcu o vreme, părând fie
prindea aia?
mulţumit de explicaţii, fie intimidat de
Şi jart! una după ceafă.
tonul răstit al mă-sii mari. După un
– Nu mai pupi tu oraş de-acuma, s- timp, frământat de alt gând, întrebă iar:
a terminat, hotâse mă-sa mare supărată, – Maică mare, oamenii de la oraş
dar îi venea şi ei să râdă când se gândea sunt mai deştepţi ca ăia de la ţară?
ce faţă trebuie să fi avut orăşeanca aia – Ei, aşa ar trebui. Dar parcă nu-mi
când a văzut că îi zboară dintr-odată vine a crede, îşi arătă bătrâna îndoiala
ouăle în cer.
faţă de o atare presupunere. Ce, ăi de la
Asta fusese în urmă cu o lună-două, oraş nu tot de la ţară au plecat? Doar
acuma era vară-vară. „Aguzii ăia trebuie când vin mai apoi pe-acasă, pe la ţară, se
să fi făcut agude şi pun rămaşag că nici fac că nu mai ştiu care-i grebla, până
nu are cine să le mănânce“, gândi băia- calcă pe dinţii ei şi îi trăzneşte coada
tul. „Păi ce, ăia de la la oraş se bat cu peste nas, îşi întări ea răspunsul cu o
raţele pe dude ca noi aicea la ţară?“ îşi snoavă veche.
zise el plin de respect pentru oamenii – Da, dar la oraş sunt şcoli mai mul-
de la oraş. Oftă cu năduf şi apăsă şi mai te, nu-i aşa? încearcă băiatul să o încur-
hotărît pe ştiuletele pe care îl curăţa. ce pe bătrână.
102 Almanah 2011