RENAŞTEREA BUZOIANĂ - Liviu Ioan Stoiciu

cu săracul, dintr-o bubă-ţi umple capul“.
Cu vreo lună-două în urmă, în
săptămâna dinaintea Paştelui, plecaseră
la oraş cu prima rată, el şi cu o mătuşă;
ea să dea nişte lână la darac, iar el să îi
fie de ajutor după aia, că lâna dărăcită se
umflă şi dintr-un balot faci doi, iar
dintr-un sac îndesat bine faci mai gata
patru. Ca să nu vie cu mâna în gură, măsa
mare i-a zis să-i ia şi ei o mătură. „Da’
să fie cu coadă mamă, să nu mă mai
aplec, că sânt înţepenită de şale. Crez că
o să plouă la noapte!” a mai zis ea ţinându-se
de mijloc.
Când au ajuns la oraş, a rămas cu
gura căscată de ce a văzut: case cu acoperişul
în cer, maşini vâjâind în toate
părţile, prăvălii cu vitrine mari care
atunci se deschideau, afişe de filme pe
pereţi, iar deasupra la un magazin mare
din centru, minune: pe peretele alb un
neon roşu uitat aprins ziua în amiaza
mare scria cu litere de foc un cuvânt
ciudat, despre care el nici până astăzi na
aflat ce înseamnă: ELECTRECORD.
Pentru că la darac încă nu deschisese au
luat-o mai întâi prin piaţă, mătuşă-sa să
caute nişte fitil de lampă şi nişte gallus
pentru lână, negru, galben şi verde, iar
el să cumpere mătura cu coadă pentru
mă-sa mare. Le-au găsit pe toate la
aceiaşi prăvălie, pe firma căreia scria‚ cu
litere colorate, „PAPAGALUL“, iar
înăuntru mirosul de vopsele din cutii se
întrecea în iuţeală cu cel de bradolină
de pe duşumele.
După ce au târguit lucrurile astea au
luat-o din nou către darac, mătuşă-sa
RenaŞterea buzoiană
înainte, cumpănind câte un balot de
lână nedărăcită în fiecare mână, iar el la
trei-patru paşi în urma ei, cu o sacoşă cu
ceva bulendre de ploaie pe un braţ şi cu
mătura cea nouă sub braţul celălalt,
mătură a cărei coadă împungea înainte
ca un proţap de căruţă.
Toate au fost bune până au ajuns la
jumătatea parcului de lângă piaţă, unde
ceva l-a uimit peste poate pe băiatul ce
călca, pentru prima dată, într-o lume cu
totul altfel decât cea ştiută de el.
Erau acolo în parc nişte copaci tare
ciudaţi: aveau fruze de agud, aveau
chiar şi agude verzi în ei, dar coroana, în
loc să se înalţe către cer ca la agudul de
la poarta lor, cobora în viţe spre
pământ, închipuind, din încâlceala de
ramuri şi frunze, o umbrelă pătrată care
ferea de soare băncile roşii de dedesubt.
„Să ştii că ăştia au încurcat trebile şi au
pus pomii de-a-ndoaselea: au îngropat
crăcile şi au lăsat rădăcinile deasupra”
se gândi copilul, căutând cu ochii în sus
la încâlceala de crengi contursionate care
semănau, într-adevăr, cu nişte
rădăcini.
Uită-te pe unde mergi, boule, că-mi
scoţi ochii! îl trezi din căscat gura vocea
stridentă a unei femei grase, ce ducea
gâfâind o sacoşă cu zarzavat într-o mână
şi un cofrag cu trezeci de ouă în cealaltă.
Dracu’ o puse să zbiere aşa la bietul
căscat!
Speriat şi zăpăcit de apostrofare,
acesta dă să se ferească dinaintea matahalei
ce îi răsărise brusc în faţă şi face cu
grăbire doi paşi la dreapta. În graba asta
a lui a agaţat însă cu coada măturii car-
101