Download PDF - Churry-Burry

mergeau cu bicicleta pe un drum de ţară. Nu se putea smulge din contemplare. Totul îi plăcea la
oamenii aceia în concediu: şi armonia familială, şi proviziile lor bine împachetate de pe portbagaje,
şi drumul modest, şi peisajul blînd, ordonat. Brusc, a dorit să se contopească asemenea lor cu
fericita banalitate a zilelor de vară, să aibă bunul lor simţ atît de franţuzesc („atît de minunat de
franţuzesc", s-a gîndit ea). Şi-a adus aminte de speranţa ei de a găsi un suflet căruia să i se
destăinuie, căruia să-i vorbească despre abisurile pe care le cunoscuse. Lucrul acesta îi părea acum
grotesc. Nu, trebuia să
Crima Olgai Arbelina 247
uite! Da, sa uite! Căci faimoasele abisuri nu erau de fapt decît nişte momente de tandreţe tulbure,
de care nici o mamă şi nici un fiu nu se feresc. Pur şi simplu merseseră puţin mai departe decît alţii
în această tentaţie proscrisă. De altfel, existaseră cu totul şi cu totul opt sau poate zece nopţi în
care...
S-a simţit foarte puternică, hotărîtă să nu-şi mai amintească. Trebuia să se prostească puţin, să fie
încrezătoare, să vorbească despre concediu. Şi, ca şi cum ar fi vrut să pedepsească, să rănească, să
nimicească o fiinţă prezentă tăcut înlăuntrul ei s-a străduit să citească coloanele articolului: „Mulţi
străini — englezi, scandinavi, americani — vor anul acesta să-şi mîngîie sufletul cu frumuseţile
franţu-zeşti. Le datorăm totuşi cîteva amabilităţi unor vizitatori care vor veni în locurile unde, timp
de doi ani, soldaţii din ţara lor s-au bătut pentru elibe-rarea Europei..."
Lurnea aceea estivală şi plăcut de nătîngă a acceptat-o. Ea s-a lăsat în voia ei, a bucuriilor ei, a
vorbăriei ei, cu convingerea unei pocăite. Fiecare nouă zi parcă-i dădea dreptate. Cititorii păreau
fericiţi s-o vadă participînd, ca înainte, la dezba-terile lor.
La sfirşitul lunii şi-a dus fiul la Paris. Doctorul („doctorul francez", cum îl numeau ei ca să nu îl
confunde cu „doctorul-între-noi") l-a consultat pe copil, l-a internat, a indicat data operaţiei. „Sub
aneste-zie generală, vom proceda la îndreptarea piciorului îndoit", a recitit ea chiar în seara aceea
în paginile pe care ar fi putut să le spună pe de rost, iar lim-bajul lor tehnic a liniştit-o. îşi şi vedea
fiul mergînd normal în viaţa redevenită obişnuită...
După operaţie (al cărei moment atît de temut a sosit cu o uşurinţă uimitoare), copilul urma să rămînă
mai multe zile în spital. Şi chiar şi călătoriile
248
Andrei Makine
aproape zilnice la Paris au devenit pentru ea o adevărată ucenicie în fericita banalitate a vieţii.
Mereu grăbită să se întoarcă la Hoardă, la bibliotecă, nu avea timp s-o vadă pe Li. Doar în 14 iulie,
profitînd de ziua de sărbătoare, a putut să vină în micul apartament al fotografei... Seara era
insuportabil de apăsătoare, cu mirosul pe care îl are praful de pe străzi înainte de furtună, cu un cer
violet, ceţos şi cu agitaţia frunzelor sub rafale scurte de vînt. Li era încă în atelier, în pivniţă,
ocupîndu-se de ultimii clienţi din ziua aceea. De altfel, doar atelierul mai păstra un aer locuibil. în
camere, mobilele cedaseră locul piramidelor de cutii de toate felurile. Pereţii goi aveau o mulţime
de înţepături negre — cîrligele de care fuseseră atîr-nate tablourile, fotografiile, icoanele...
Ea a rămas un moment în curticica înconjurată de ferestrele mai multor etaje. Toate erau deschise,
captînd cea mai uşoară adiere proaspătă din zădu-ful serii. Se auzeau sfirîitul uleiului într-o tigaie,
gîlgîitul apei folosite, zgomotul veselei, frînturi de conversaţie, crîmpeie de muzică. Un miros
complex de acoperişuri care răsfrîngeau căldura zilei, de leşie, de sfară lîncezea în întuneric
deasupra pătra-tului pavat al curţii. Se şi pregătea să coboare în atelier, cînd brusc a zărit în locul
cel inai întunecat din curte un arbust ce se străduia să crească pe lîngă zid, sub streaşină. Şi să
înflorească, invizibil, ignorat de toate ferestrele acelea zgomotoase. S-a apropiat şi şi-a cufundat