Download PDF - Churry-Burry

A reuşit, o clipă, să nu se gîndească la nimic, aşezată încă pe marginea patului, uşor aplecată
înainte, cu ochii pe jumătate închişi, fără nici o expresie pe chip. Aşa se vedea în oglinda din faţa
patului. o femeie goală, nemişcată, în străfundurile unci nopţi de primăvară. Reflectarea aceea
exactă a calmat-o. A întors capul spre fereastră, dublul ei din oglindă a făcut la fel. A netezit
pătura, cealaltă i-a repetat gestul cu precizie. Şi atunci i-a căzut privirea pe lampă...
Scena care i se desfăşurase de atunci de mii de ori în amintire şi-a început din nou iureşul mişcărilor:
o mînă care se loveşte de abajur, un braţ care vrea să prevină căderea, elanul instinctiv, orb,
şi fuga, şi reflectarea în oglindă a unei femei culcate, mai inertă decît o moartă... A privit îndelung
femeia aceasta şi a desluşit pe chipul ei o expresie nouă, care parcă se accentua din ce în ce mai
mult: un amestec de tandreţe, de voluptate, de impudoare, de lascivitate. Genunchh îi rămîneau
foarte înde-părtaţi, pîntecele i se expunea între coapsele lungi, suple...
A tapotat întrerupătorul ca pe o insectă pe care nu reuşeşti s-o omori. Dar în întuneric totul a devenit
şi mai clar. Acum existau faţa aceea tînără, cufundată în scobitura umărului femeii goale,
buzele înecate în pieptul ei... lartrupul femeii se arcuia, îl cuprindea pe celălalt, îl călăuzea...
Stătea în faţa uşii-fereastră şi repeta la nesfirşit, fără să-şi dea seama, într-o şoaptă febrilă: „Nu, nu
a fost niciodată aşa... niciodată... niciodată... nicio-dată aşa..." Dar gîndul ei tocmai amestecase în
şuvoiul lent şi îndărătnic al amintirilor şi braţele de femeie care înlănţuiau talia firavă a unui adolescent,
şi gemetele pe care ea nu şi le ascundea, şi curajul lor nou, căci amîndoi ştiau că somnul
nu era decît un joc...
238
Andreî Makine
Oboseala i-a întrerupt pentru cîteva ceasuri creşterea tumorii incurabile care-i umplea încet
memoria.
Dimineaţa, realitatea imaginată, falsă şi îngro-zitor de adevărată, a continuat să cîştige teren, dar cu
calm, ca într-o ţară cucerită definitiv... După-masă a fost multă lume la bibliotecă. La un moment
dat, s-a întors şi a început să tragă perde-lele la ferestre. „Prea miilt soare!" a murmurat ea,
încercînd să-şi ţină cît mai mult timp faţa ascunsă în faldurile pline de praf... Tocmai văzuse, într-o
cameră luminată de flăcările care scăpau dintr-o sobă, o femeie care îşi pieptăna încet revărsarea
bogată a părului, în picioare, în faţa unei uşi-feres-tre deschise înspre o noapte cu zăpadă din care
ajungea ciudat o adiere aproape caldă. Capul îi era înclinat, privirea i se cufunda în luciul geamului
şi urmărea mişcările unui adolescent care intra în încăpere, se oprea şi o privea tăcut. Ştia, nu putea
nega că toate acestea i se întîmplaseră. Voia doar ca ceilalţi să nu ghicească, scormonindu-i
privirea.
Seara era luminoasă, limpede. In bucătărie, rupea maşinal o scrisoare (una din numeroasele scrisori
de la L. M., pe care nici măcar nu le mai citea), cînd uşa de la mtrare s-a izbit cu o grabă
neobişnuită. Nu s-a clintit, stînd cu spatele întors, ca să-i per-mită să se strecoare fără să fie văzut
de ea. Dar el a intrat şi ea i-a auzit vocea care, deşi îşi impunea să fie calmă, avea o rezonanţă
copilărească :
— Mămico, cred că am făcut o prostie. Am putea să-l chemăm pe... cum îi spunem oare, pe
„doctorul-între-noi"...
Ea s-a întors. El şi-a ridicat mîna pe care o apăsa pe tîmplă. o pungă cu sînge îi acoperea
sprînceana stîngă şi îi împiedica ochiul să se deschidă...
Era a doua noapte de veghe petrecută în camera adolescentului. La o oră indefinisabilă, încă foarte
întunecată pe cer, lucrurile au început să-şi rupă legăturile care le uneau de obicei. Asta le făcea
prezenţa tot mai inexplicabilă. Lampa pe care ea o transportase aici ca să aibă, la nevoie, mai multă