Download PDF - Churry-Burry

promo-roacă. Şi-a apropiat faţa, vrînd să cerceteze şi mai îndeaproape desenul de cristale. o adiere
rece a ameţit-o. Tot ceea ce trăise din toamnă încoace s-a condensat misterios în răcoarea aceea,
într-o singură senzaţie de durere şi de bucurie mai presus de puterile ei. Totul, noaptea trecută şi
chiar şi zilele îngropate în vîrstele vieţii ei, la care nu se mai întorcea în gînd niciodată, totul i-a
revenit într-o singură suflare. o gură de aer care iniiala toate nopţile interzise cuvintelor. Un suflu
ce aspira şi mirosul de zăpadă al pădurii imense ce le încon-jura casa, o pădure care nu exista, dar
al cărei calm hibernal îi pătrundea în piept, i-l dilata tot mai mult, la nesfirşit...
Şi-a recăpătat cunoştinţa după cîteva secunde. S-a ridicat, simţind o ciudată imponderabilitate a
21o Andreî Makine
gesturilor, a văzut în luciul oglinzii o zgîrietură prelungă, care se umplea de sînge, desenînd o
curbă subţire de la pomeţi la colţul gurii. înaintînd cu mişcări înfundate, a ridicat o măsuţă
răsturnată, a luat de jos o vază mică de ceramică rămasă fără toartă, dar care nu se spărsese... A
făcut totul trăind intens altundeva. Acolo unde intra într-o clădire mare de lemn, o casă mare,
tăcută, înconjurată de copaci înzăpeziţi. Străbătea coridoarele cu pereţii acoperiti cu portrete ce o
urmăreau cu o privire bănuitoare şi se strecura într-o cămăruţă îngustă de la capătul ultimului eta
j... Acolo, în faţa unei ferestruici împodobite cu arabescuri de gheaţă, uită de ea îndelung. Ea,
adolescenta care se lasă îmbă-tată pînă la ameţeală de florile şi de ramurile de cristal. Apropiinduşi
buzele de geam, suflă uşor. Prin micul rotocol topit zăreşte o pădure împovă-rată de zăpadă, cît
vezi cu ochii...
Fără să-şi dezlipească privirea de clipa aceea, şi-a şters sîngele de pe obraz, a tăiat lemne, a pregătit
masa, mai tîrziu a vorbit cu oamenii de la bibliotecă, a trăit alte nopţi şi alte zile. Cu privirea
mereu aţintită asupra pădurii nesfirşite, înzăpe-zite. Nu-şi mai amintea să fi trăit altfel.
Doctorul vorbea ca întotdeauna puţin, dar, după lungi săptămîni de singurătate, cele cîteva fraze
aveau pentru ea aparenţa unui discurs abundent, aproape asurzitor. De altfel, nu l-a prea ascultat.
Dintr-un vechi obicei, comentariile doctorului îi re-aduceau în minte paginile cu descrierea bolii,
simp-tomelor şi tratamentelor, da, paginile cărora le cunoştea pînă şi îmbinarea paragrafelor.
Doctorul vorbea în timp ce scria reţeta, întrerupîndu-se ca s-o recitească, iar în pauzele acelea se
inserau frag-mente din paginile învăţate pe de rost: „Osul înmuiat începe să se scobească şi zone
mici de ţesut mort formează chisturi. Extremităţile osoase se defor-mează, iau poziţh neobişnuite.
Articulaţia provoacă progresiv un handicap cronic..."
Nu era nimic nou pentru ea nici în ceea ce auzea, nici în rîndurile care se înşirau în mintea ei. Nu sa
putut abţine să nu sondeze limitele pronosticurilor, imaginîndu-şi mai întîi ce e mai rău, apoi
vindeca-rea, da, disperarea şi minunea. Toţi părinţii cu copii bolnavi - o ştia — se familiarizează
aşa cu durerea.
Lampa de pe birou a pîlpîit. într-un scurt răgaz de întuneric a văzut o umbră luminoasă, fiul ei, pe
jumătate încă dezbrăcat, care, cu un gest grăbit, îşi trăgea mîneca suflecată a cămăşii. lar dincolo
de fereastră, valuri ample, albe, care se lipeau de geamuri... S-a reaprins lumina, doctorul a
terminat de scris şi, cu vocea lui parcă mereu agasată de
214 Andre't Makine
lipsa de înţelegere, a conchis că trebuia prevăzută o operaţie. „La vară, ca să nu piardă anul şcolar",
a adăugat el pe un ton mai puţin sec, întorcîndu-se spre adolescent... Lampa s-a stina din nou, au
petre-cut cîteva clipe în tăcere, obişnuindu-se încetul cu încetul cu albastrul adormitor al veiozei de
dea-supra uşii. Pe coridor s-au auzit chemări, tropăit de paşi.
Aşteptarea în întuneric era binefacătoare. Parisul îi agresase încă de dimineaţă cu prea multe vorbe,
prea multe obiecte, prea multe mimici. Chiar şi în cabinetul acela ea suferise din cauza prisosului:
foi, dosare, stilouri, cuţitul de tăiat hîrtie, vocea doctorului, pe care trebuia s-o desluşeşti, privirile
lui aparent indiferente în care totuşi ea se vedea existînd ca o femeie care probabil plăcea... Minutele
petrecute în penumbră au şters preaplinul bru-tal al senzaţiilor. Se auzeau des valurile de