Download PDF - Churry-Burry

In seara aceea el s-a ridicat cu o asemenea grabă, încît ea a încremenit, crezînd că se trădase inconştient.
Un strop de lumină i se distila printre gene. L-a văzut în picioare, între uşă şi fereastră, cu
trupul încordat ca un arc, cu umerii şi cu capul dat pe spate, cu pleoapele foarte strînse... II privea,
fără să se mai ascundă în somn, cu răsuflarea gîtuită de milă, de tulburare. El îşi apăsa cu mîinile
partea de jos a pîntecelui, şi inîinile acelea, încleştate ca asu-pra unei prăzi, erau scuturate de
zvîcnete rapide. Faţa lui ridicată exprima acum, sub aceeaşi gri-masă de durere brutală, un fel de
rugăciune, o rugă-minte stăruitoare, adresată cuiva pe care doar ochii lui îl vedeau. Gura lui
înghiţea, sacadat, aerul cu un rictus care-i dezvelea dinţii. Mîinile încrucişate una peste alta i s-au
crispat mai violent, o con-vulsie, apoi alta i-au străbătut tot trupul - semăna cu un fluture care se
zbate la un geam... Dar, încet, muşchii i se destindeau. o lumină tihnită i-a înmuiat trăsăturile, apoi,
foarte repede, s-a transformat în amărăciune, în oboseală. Cu paşi stîngaci, ca şi cum
208
Andm Makine
era nevoit să înveţe din nou aă umble, s-a dus să-şi ia paltonul lung, a scos o batistă, şi-a lipit-o pe
burtă, a făcut-o ghem, a ascuns-o...
în timp ce ieşea a făcut un pas greşit, s-a împle-ticit, s-a tras înapoi pe călcîie. Căutînd să se sprijine,
mîna i s-a turtit o clipă pe geam. Atingerea aceea uşoară a fost de ajuns. S-a îndreptat şi a
pornit din nou. Ei i s-a părut că aude în întuneric inima aceea tînără care, oprită de spaimă, începea
să bată iarăşi...
S-a sculat des în noaptea aceea. Mai punea lemne pe foc, se culca iar. Nici un cuvînt, nici măcar un
început de gînd nu întrerupea liniştea care se făcea în ea. Imaginile care îi ţîşneau mute dinaintea
ochilor erau inaccesibile cuvintelor. Revedea chipul tînăr cu rictusul chinuit şi extaziat, cu ochii
închişi, dar orbiţi de lumină. Trupul biciuit de zvîcnirile violente ale voluptăţii. Dar mai ales
genunchiul, care rămînea îndoit, deşi trupul lui era întins ca o săgeată, un genunchi mai voluminos
decît celălalt şi care frîngea linia atît de albă a goliciunii lui...
Nu, ar fi fost imposibil să spună asta. Contopirea dintre iubire şi moarte nu se preta decît la o fascinaţie
mută, la o incomprehensiune absolută, mai pătrunzătoare decît orice gînd... Ea se ridica, împingea
o aşchie de creangă înjăratic, remarca fosfo-rescenţa promoroacei de pe geamul negru.
Supleţea propriilor sale mişcări o mira. Exista ceva aproape vesel în sprinteneala cu care trupul i se
îndrepta, i se ghemuia lîngă sobă, străbătea în cîţiva paşi camera. Fără să încerce să o spună, ghicea
că o legă-tură cu totul nouă se înfiripa între viaţa ei şi moar-tea atît de apropiată, atît de încărcată
de iubire...
Atunci, noaptea, nu vedea încă în legătura aceea decît simplitatea, cu totul fizică, cu care, în zilele
următoare va şti să reţină în pîntecele ei trupul tînăr lovit de valurile plăcerii. El nu va mai fi ca un
209
fluture ce se zbate la un geam. Nu va mai fugi. Va rămîne în ea pînă la sfirşit, pînă la amărăciunea
care se va răsfrînge, ca umbra unei mîini îndră-gostite, pe chipul lui potolit.
Dimineaţa, fereastra acoperită cu promoroacă era învăpăiată de o puzderie de scîntei din soare şi
semăna cu cioburile zgrunţuroase de cuarţ. Focul înteţit părea palid sub razele roşii care fisurau
faţe-tele de gheaţă. Nici un zgomot, nici un ţipăt de pasăre nu venea de afară. Liniştea şi frigul
dimi-neţii de iarnă încercuiau casa lor ca o imensă pădure de brazi înzăpezită.
A petrecut cîteva minute lungi lîngă fereastra îngheţată şi striată toată de soare. Privirea ei dez-lega
distrată tulpinile şi frunzele cu care gheaţa tapi-sase geamul... Deodată, în mijlocul urzelii capricioase,
a zărit un contur uimitor. o mînă! Da, amprenta pe care o lăsase el în ajun, cînd s-a sprijinit
uşor de geam ca să nu cadă. Linia degetelor lui, pe care noaptea o acoperise cu mărăcini firavi de