Download PDF - Churry-Burry

Ba, mai mult, trebuia să ţi-i imaginezi împreună (şi acesta era un lucru pe care ancheta avea să-l
stabilească ulterior) într-o barcă, în mijlocul rîului luminat de soare. Trebuia să-i reuneşti într-o
neve-rosimilă plimbare galantă şi să-i vezi acostînd şi aşezîndu-se m iarbă, în spatele hăţişului
sălciilor. Să-l vezi pe bărbatul acela înfigînd în pămînt pe pămînt o sticlă mare cu vin, pe care o
ferise de căldură sub banca din barcă, în apa care băltea pe scîndurile vechi. Un ceas mai tîrziu se
întorceau în barcă şi, lăsînd deoparte vîslele, pluteau în voia valurilor pînă la locul fatal, în dreptul
podului distrus, unde avea să se producă drama: locul în care femeia, conform mărturisirilor ei
încîlcite, provo-case moartea însoţitorului ei; unde acesta, conform versiunii preferate de anchetă,
se înecase, victimă a propriei sale neîndemînări, a băuturii, a ciocnirii nefericite de un stîlp.
Orice crimă pasională dobîndeşte pentru spec-tatorii neimplicaţi un tainic interes teatral. Locuitorii
din Villiers-la-Forăt, odată trecută uluirea din primele clipe, au descoperit latura aceasta
distrac-tivă, căreia trebuia să i se disimuleze atracţia sub un aer grav, şi s-au dedat jocului.
Plictiseala vieţii lor zilnice contribuia mult la aceasta, dar şi desfă-şurarea anchetei. Audieri de
martori, confruntări, percheziţii, sechestre - simpla folosire a acestor termeni în discuţii
interminabile oferea fiecăruia dintre ei un rol nou, neaşteptat, smulgîndu-i din condiţia lor de
brutar, de învăţătoare, de farmacist. Tocmai farmacistul (care lenevea de cînd îi fusese distrusă
farmacia de un bombardament eronat al Aliaţilor) nu mai vorbea decît limbajul intermediar
dintrejurisprudenţă şi roman poliţist, ca şi cum ar fi regăsit în el savoarea nomenclaturii lui latine.
Faptul că trebuia să depună jurămînt înaintea depoziţiei a avut şi el o importanţă covîrşitoare. întratît,
încît adolescentul care pescuia în momen-tul dramei a vrut să repete cu orice preţ, în faţa
judecătorului de instrucţie, formula „adevărul şi numai adevărul", de care însă îl scutea vîrsta lui.
înecul lui Goleţ, întîmplător sau criminal, deve-nise repede pentru locuitorii din Villiers un subiect
de conversaţie inepuizabil, fiind mereu nou pe măsura înaintării anchetei. Dar mai ales un subiect
paspartu care desfiinţa hotarul invizibil dintre oraşul de sus şi oraşul de jos, dintre grupurile
altădată de nepătruns şi uşura miraculos apropierea dintre necunoscuţi. Toată efervescenţa aceea
verbală se baza de fapt pe puţine elemente materiale. Prin intermediul lui „se ştie tot" din rmcile
orase s-a aflat că percheziţia de la Goleţ nu adusese la lumină decît un pistol cu un singur cartuş în
încărcător, o colecţie de papioane (unii, din greşeală, vorbeau despre papiote) şi bilete scurte,
scrise pe bucăţele de hîrtie, care consemnau deplasările cuiva la Paris. Cît despre prinţesa Arbelina,
nimeni nu o zărise vreodată în compania acelui bărbat. Un martor, ce-i drept, îi văzuse intrînd
împreună în baraca lungă de tir, una din distracţiile cam de bîlci din parcul mare al oraşului de sus.
Dar vizita aceea, obiectau ceilalţi, avusese loc doar în ajunul plimbării cu barca. Şi deci, în decurs
de cîteva ore, întîlnirea lor deve-nise posibilă. Ce gest, ce vorbă (venind din partea bărbatului ? din
partea femeii ?) o determinaseră ?
Aşa-zisa întîlnire din baraca de tir, colecţia de papioane, care se potrivea atît de puţin cu imaginea
unui pensionar ce-şi udă grădina de zarzavat, cele cîteva vizite rare pe care un misterios „prieten
pari-zian" le făcea eroinci acestei drame - detaliile aces-tea neînsemnate se dovediseră suficiente
pentru a declanşa o interminabilă avalanşă de versiuni, de ipoteze, de presupuneri, cărora li se
adăugau cîteva frînturi pe care instrucţia le lăsase să se slrecoare. Vocile aţîţate, neistovite, se
amestecau într-un schimb încrucişat de adevăruri, de fabulaţii şi de absurdităţi, pe care îndrăzneşti
să le avansezi doar în cursul dezmăţului verbal ce urmează după o crimă răsunătoare într-un oraş
de provincie.
Toată lumea din Villiers-la-Forăt a devenit în lunile de vară povestitor şi detectiv improvizat.
Datorită nenumăratelor guri, umbrele bărbatului şi femeii din barcă îşi retrăiau în fiecare zi ultima
lor după-amiază. Locuitorii vorbeau despre ea la coada din faţa brutăriei, pe terasa de la Royal, pe
careul prăfuit al popicăriei, în tren, în timpul tra-seului de o oră care îi despărţea de Paris. Pîndeau
orice informaţie nouă, orice confidenţă, fără de care imaginea lor despre crimă putea să rămînă mai
puţin completă decît a vecinului.