Download PDF - Churry-Burry

înainte. Schimbarea aceea a fost pentru ea ca o emoţie foarte intirnă. Ca şi cum fizic împărtăşea cu
trupul ei trecerea aceea de la o tonalitate la alta.
în nemişcarea vremii de iarnă a existat o zi în care a ghicit, parcă tocmai graţie acelor tonalităţi, că
va veni fiul ei...
In seara aceea vîntul se zbătea zgomotos în horn, întărîta focul în sobă. Flăcările ba se turteau,
îngrozite, ba se umflau, scoţînd limbi subţiri, albas-tre, prin deschizătura uşiţei de fontă. Apoi,
dintr-o dată, absenţa zgomotului te asurzea, ca şi cum casa, smulsă de o rafală, zbura deja prin
noapte, departe de pămînt, într-o transparenţă insonoră şi neagră. Unduirea lumînării împietrea,
reţinea umbrele pe pereţii camerei. Focul tăcea. Mirosul de lemn ars îi dădea întunericului reliefuri
invizibile, pe care le puteai însă recunoaşte închizînd pleoapele, respirînd adînc.
Aşa, cu ochii pe jumătate închişi, cu respiraţia îmbătată, s-a cufundat în noua clipă de linişte... Cu
un minut mai devreme, văzînd bucăţile dintr-o creangă groasă puse lîngă sobă, şi-a spus că lemnele
acelea puţine vor ajunge exact cît să-şi dea iluzia, la începutul nopţii, că adoarme într-o casă
locuită. A dîrdîit, închipuindu-şi trezirea, cu mult
înainte de ivirea zorilor, în camera mirosind a fum mort, îngheţat... Acum, chiar şi creanga aceea,
resturile de scoarţă pline de muşchi împrăştiate pe podea răspîndeau o fericire de nedesluşit. Da,
exista o bucurie necunoscută în asprimea acelei scoarţe de copac, în acreala înmiresmată a
fumului, în mînia tunătoare a vîntului şi apoi în liniştea la fel de desăvîrşită ca şi conturul flăcării
nemişcate a lumî-nării... S-a ghemuitjos, a pus o parte din creangă pe foc, a aranjat cu grijă restul
de lemne lîngă sobă. o bucată de scoarţă ar fi putut să trosnească sub piciorul celui care avea să
umble pe întuneric...
Ştia că el va veni în noaptea aceea. Totul îl anunţa. In bucătărie a zărit o uşoară urmă albă pe
supra-faţa brună a infuziei, a golit-o în chiuvetă, a plecat. Cînd s-a întors în cameră, a ezitat o clipă,
apoi a împins altă aşchie din creangă în fundul sobei.
Plecarea lui, tot bruscă, semănînd cu o fugă, a sfişiat noaptea. Clipa s-a sfărîmat. Trupul speriat a
dispărut sub pulpanele paltonului, picioarele, într-un balet de mişcări fulgerătoare, s-au ferit de
scîndurile ameninţate de scîrţîieli ... S-a oprit în pragul camerei, s-a întors spre sobă cu aceeaşi
sprinteneală de dansator pe sîrmă, a apucat ultima bucată de creangă, a vrut s-o arunce în jăratic,
apoi, hotărînd altfel, a pus lemnul la loc, a aruncat o privire spre pat, a traversat camera, s-a pierdut
după lunecarea precaută a uşii.
Ea a aşteptat un lung moment, fără a avea noţiunea orelor sau a minutelor. Apoi s-a sculat, a
aruncat în flăcările aproape stinse restul de lemne, s-a culcat din nou. Reveria ei, devenită cînd
veghe, cînd vis, a însoţit înteţirea, apoi istovirea focului. Toată noaptea se condensa în unica
senzaţie pe care i-o lăsase vizita aceea grăbită: trupul tînăr înghe-ţat, care se umple de un flux cald,
mai întîi degetele, ceva mai tîrziu buzele, braţul care i se aşază o clipă pe umăr, pe piept...
Amintirea aceasta, foarte recentă, se lăsa respirată ca mirosul focului, ca şuvoa-iele de aer îngheţat
ce pătrundeau în cameră la fiecare vijelie.
A trebuit să se scoale iar în întuneric. Frigul devenea insuportabil. Ai fi crezut că se pitise în
hainele ţepene şi parcă strîmtate. Pîntecele aspru al sobei nu mai păstra nici o scînteie de viaţă...
Afară, vîntul se potolise sau, mai degrabă, se înăl-ţase cu mult deasupra pămîntului şi tîra norii la o
înălţime neobişnuită, într-o goană rapidă, ameţi-toare. Din cînd în cînd vălurirea lor se umfla cu o
paloare lăptoasă, se ivea luna, apoi o stea, de îndată ascunse. In întunericul acela mişcător a
traversat pajiştea, o carapace trosnind de zăpadă întărită. N-a găsit nimic. încă de mult tot ceea ce
putea fi ars fusese adunat de locatarii Hoardei... S-a îndrep-tat spre pădure şi, după o lungă raită
inutilă, a scos din zăpadă o creangă noduroasă — derizorie cînd şi-a imaginat flăcările care vor
supravieţui cîteva minute pe surcelele acelea. S-a îndreptat, cu capul vîjîind, cu privirea înceţoşată
de efort. Priveliştea care se contura în ochii ei era cu totul interioară: o casă lipită de zidul unei
clădiri mohorîte, pejumătate nelocuită, într-o noapte de iarnă, izolarea nesfirşită şi, în străfundul