Download PDF - Churry-Burry

leşind din hotel, s-a gîndit că pentru el obligaţia de a o conduce ar fi fost la fel de penibilă ca şi
datoria bărbatului de a mîngîia imediat după epui-zarea amoroasă... Pe stradă, luînd-o de două ori
la întîmplare, a intrat într-o cafenea, s-a aşezat lîngă geam şi, după cel mult un minut, l-a văzut
mergînd pe trotuar. Bărbatul care o sărutase adineauri, spu-nîndu-i cîteva cuvinte de rămas-bun...
A mers de-a lungul cafenelei, aproape atingîndu-i colţul, dar nu a zărit-o. L-a văzut uitîndu-se la
ceas şi făcînd o mică grimasă înciudată. Puţin mai încolo s-a oprit şi, înainte de a urca în maşină,
şi-a frecat tălpile pan-tofilor acoperiţi cu zăpadă de marginea trotuarului.
„Un bărbat a venit ieri într-un orăşel noroios şi trist, remarca ea distrată, urmărindu-i gesturile, şi a
făcut-o să vină la Paris pe o femeie căreia, timp de cîteva ceasuri, i-a strîns în braţe trupul, i-a frămîntat
sînii, i-a strivit pîntecele. lar acum îşi curăţă cu grijă pantofii sub privirea acelei femei, pe o
stradă rece, 'cu casele parcă peticite cn cenuşiu şi negru. Un bărbat care, noaptea, aşteptînd
următoarea năvală a dorinţei, a vorbit despre miile de cadavre dezgropate din gropile comune din
Germania. Spunea că voia să scrie o culegere de poeme pe tema asta, dar că «materia rezista».
Vorbea cu o surescitare neliniştită, vădit ca să compenseze prin cuvinte întîrzierea dorinţei..."
Ea s-a întrerupt, simţindu-se deja antrenată spre panta vecină cu nebunia. Nu, era mai bine să rămînă
în... Era gata să creadă „în lumea lor". In lumea în care se numea „dragoste" ceea ce tocmai se
petre-cuse între bărbatul care îşi freca pantofii şi femeia care îl observa prin geamul unei
cafenele...
Nu s-a dus s-o vadă pe Li tocmai de teamă ca ea, convinsă de intensitatea acelei „iubiri", să n-o
descoasă despre bărbatul care tocmai plecase.
Noaptea petrecută la Paris a fost, totuşi, de mare ajutor. Intîlnirea lor a semănat cu cele anterioare,
deci nimic nu trăda la ea, pentru ceilalţi, ceea ce trăia acasă, la Villiers-la-Forăt...
Abia a doua zi după întoarcere a îndrăznit să-şi mărturisească sieşi adevăratul motiv al binefacerii
tainice a nopţii pariziene : în nici un moment, nici un gest, nici o mîngîiere, nici o plăcere simţită
sau dăruită nu îi amintise ceea ce îi unea de acum înainte pe ea şi pe fiul ei.
IV
De n-ar fi fost teama de a părea ridicolă în propriii ei ochi, s-ar fi antrenat, înainte de seara de
revelion, să-şi facă mai fireşti gesturile, zîmbetele, cuvintele de care avea să aibă nevoie în timpul
acelei mese în doi. Insă doar buzele-i fremătau uşor, repetînd cuvintele pe care i le adresase
adineauri fiului său, pentru a-i cere să meargă să caute cîteva crengi în pădurea din spatele
Hoardei. Vorbise cu o dezinvoltură atît de falsă, pare-se, încît el plecase înainte ca ea să-şi fi
terminat fraza. lar acum, în tăcere, îşi remodela fără încetare cuvintele acelea care, prin tonul lor
artificial, trădaseră probabil ceea ce era de nemărturisit... Din cînd în cînd se ridica, aranja faţa de
masă pusă în bucătărie, de-plasa uşor tacîmurile, farfuriile, coşuleţul cu felii foarte subţiri de pîine.
Apoi, ieşind pe coridor, se privea în oglindă, între uşa de la intrare şi comodă. Rochia ei neagră, pe
care şi-o punea ca să meargă la teatru, îi părea prea mulată pe corp, cu decolteul prea adînc. îşi
scotea cordonul, îl punea la loc, îl scotea din nou. Apoi îşi acoperea umerii cu un şal. Intorcîndu-se
în bucătărie, pipăia capacul tigăii de pe maşina de gătit. „Totul o să fie rece acum. Unde ai dispărut
?" Se bucura auzind înlăuntrul ei între-barea destinată fiului său. Cuvintele îşi regăseau parcă
nevinovăţia...
Sfirşitul acela de an sosise prea repede. Ea era să uite că existau sărbătorile de iarnă. De obicei,
mai multe familii din Hoarda de Aur se reuneau în sufrageria azilului şi petreceau revelionul
împre-ună, copiii laolaltă cu bătrînele. Dar, după iarna precedentă, unii locatari se mutaseră, ca
famiha roşcovanului, două dintre bătrîne, printre care şi Xenia, muriseră, şi, în seara aceea, pe
coridoarele goale din clădirea neluminată se auzea doar zăn-gănitul discret al clanţelor: un locatar