Create successful ePaper yourself
Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.
A reluat şi mai febril refrenul „tarantula-taran-tela", cu ochii pe jumătate închişi, cu capul însufleţit<br />
de trepidări uşoare. Trebuia cu orice preţ să împiedice să se înfiripe gîndul care şi prindea<br />
contur...<br />
Acestei rugăminti fără noimă i-a răspuns brusc un ciocănit în uşa de la intrare. Nu, în realitate<br />
bătăile se auzeau de cîtva timp şi zgomotul lor provocase acel „tarantela-tarantula". Căci, auzind<br />
pe cineva bătînd la uşă, îşi înăbuşise probabil gîndul de neînţeles: „Şi dacă e cineva care... ta-ra-tara...<br />
cineva care vine... tarantela, tarantela... vine să spunăcă... taci... tarantela... tarantula...<br />
copilul... taci... s-a... taci... chipul acoperitcupansamente... ta-ra-ta-ra... chipul meu, al meu, al meu,<br />
al meu... tarantela-ta-ra-ta... numai nu el... şi dacă e el... luni întregi la spital... nu... nu... tu speri un<br />
acci-dent... taci... ta-ra-ta-ra..."<br />
A deschis uşa. Din telegrama pe care i-a întins-o poştaşul a aflat de întoarcerea la Paris pe care i-o<br />
anunţa cineva. Rămasă singură, nu a reuşit ime-diat să-i aplice iniţialele L.M. şi, cu stupefacţie, şia<br />
spus că, pentru ceilalti, literele acelea îl desem-nau pe „prietenul ei" sau pe „amantul ei".., Ştia<br />
că, întotdeauna după o lungă absenţă, L. M. trimitea telegrame - un fel de a sări peste etapele<br />
reîntîl-nirii, reducînd timpul reproşurilor, justificărilor, răcelii şi iertărh în sfirşit consimţite. „O<br />
grămadă de lucru. Voi fi la Paris sîmbătă", scria el de data aceasta. Olga a auzit printre rînduri o<br />
voce al cărei ton voia să prevină orice obiecţie. „Ce ciudat, s-a gîndit ea. Toate acestea continuă<br />
deci. In viaţa lor. Acolo..."<br />
înţelegea că de acuin înainte „acolo" începea din-colo de uşa casei sale.<br />
Ştia ce urma să se întîmple. El va lăsa maşina sub şirul de platani de lîngă gară, va ajunge în oraşul<br />
de jos luînd-o pe străduţele pustii şi va fi fericit să o anunţe că nu dăduse peste nici un loca-tar al<br />
Hoardei de Aur. în antreu, după ce o va săruta, îşi va trece degetele peste tăblia comodei, peste<br />
colţul tăiat cu ferăstrăul cu mulţi ani în urmă. Şi se va interesa de sănătatea fiului ei, cu aerul că<br />
participă foarte intens. Vor pleca la Paris. La volan, el va vorbi mult, fără să reuşească să-şi<br />
ascundă uşoara lipsă de siguranţă, nervozitatea - nesigu-ranţa jenată a unui bărbat în faţa unei<br />
femei care trebuie să accepte frînturile de viaţă pe care i le acordă... Va vorbi şi mai mult o bună<br />
parte din noapte, liniştit de tandreţea ei, de absenţa reproşu-rilor, de fidelitatea trupului acela de<br />
femeie care va şti, după o lungă despărţire, să reînvie fără greş delicata memorie amoroasă a celor<br />
mai neînsem-nate cuvinte şi mîngîieri... Dimineaţa, ea va părăsi prima hotelul, evocînd unul din<br />
pretextele obiş-nuite (o vizită la o prietenă, nişte cumpărături...), iar el, tot propunîndu-i să o ducă<br />
înapoi la Villiers-la-Forăt, nu va izbuti să-şi şteargă din voce o notă de uşurare recunoscătoare...<br />
Ei îi plăcea nespus de mult să ghicească urma-rea micilor puneri în scenă ale reîntîlnirii lor. El a<br />
intrat, a sărutat-o, a atins colţul comodei, apoi, coborînd vocea, a promis că-i va trimite adresa unui<br />
„excelent practician, aproape un prieten, din păcate pierdut din vedere". In rnaşină a vorbit despre<br />
lagă-rele pe care le vizitase în Germania, despre poleiul care făcea dificil şofatul, despre<br />
compatrioţii care se întorceau din Rusia, despre preţul cărnii. Simţea că vorbea prea mult, îi era<br />
ciudă pe femeia aceasta pentru tăcerea ei, se enerva, lăsînd să i se strecoare în vorbe un ton tăios,<br />
care părea să spună: „Nu are rost să te îmbufnezi. Nu pot să-ţi propun nici un alt mod de viaţă.<br />
Dacă accepţi, bine, dacă nu, nu."<br />
Dar dacă ea tăcea, n-o făcea deloc din ranchiună. Constata aproape cu admiraţie soliditatea acestei<br />
lumi a rutinei. „Practicianul", fantoma care revenea de fiecare dată în primele minute ale<br />
întîlnirilor lor, asemenea unei formule de politeţe silită. Nervozita-tea pe care ea o făcea să dispară<br />
brusc atingîndu-i uşor mîna de pe volan cu mîna ei. Da, nervozitatea agresivă, care se metamorfbza<br />
în înduioşare volu-bilă, plină de viaţă... Dimineaţa, soliditatea asta a făcut-o să zîmbească. „Pot să<br />
te conduc, ştii doar...", a spus el, lăsînd la sfirşitul frazei mica ezitare în care ea s-a grăbit să-şi<br />
plaseze refuzul obişnuit.
Change language