Download PDF - Churry-Burry

extratereştri căzuţi în ziua aceea din vara lui 1947, vara pe care toate ziarele o anunţaseră ca „a
primului concediu adevărat din vrerne de pace".
A existat în cele din urmă în nemişcarea aceea stingheră un gest care a rupt vraja. o doamnă bătrînă
s-a aplecat şi a desprins o tulpină lungă şi subţire de algă lipită de fruntea mortului. Mul-ţimea,
dînd drumul la toată energia stăpînită, a izbucnit într-un şuierat mînios: nimic nu trebuia clintit
înainte de sosirea poliţiştilor! Şi abia atunci scena aceea le-a părut întîmplată aievea. într-o carte,
îşi spuneau unii dintre ei, totul s-ar fi rezol-vat mult mai repede. Dar în realitatea acelei banale zile
de iulie a existat o lungă aşteptare, care se prelungea absurd, dincolo de limita cuvenită. A exis-tat
o tulpină de algă şi cămaşa care a sfirşit prin a se usca pe trupul victimei. Au existat nişte grupuri
formate atunci, nişte cuvinte încă şi mai neînsem-nate ca de obicei, lacrimile lui „Tum-tum",
ochea-dele tot mai îndrăzneţe pe care le aruncau bărbaţii spre sînii pejumătate dezgoliţi ai femeii
împietrite. A existat silueta poştaşului pe bicicleta lui, care se Vedea în depărtare, cînd reuşeai să-ţi
dezli-peşti privirea atrasă ca de un magnet de înecat, de chipul lui acoperit cu mătasea broaştei. A
existat dezgustătoarea bonomie a realului, căruia nu-i
pasă de efectele intrigii şi chiar le strică adesea prin încetineala lui greoaie.
Pînă şi în identificarea cuplului s-a făcut simţită povara realului. „Dar pe femeia aceasta, au murmurat
mulţi, am văzut-o de o mie de ori! Da, vă garantez, lucrează la bibliotecă, la azilul de bătrîni
al ruşilor, ştiţi... Da, ea a sosit la Villiers mai tîrziu decît ceilalţi, chiar înainte de război..."
Cît despre bărbat, l-au recunoscut în el pe pen-sionarul rus, pe care-l zăreau uneori aplecat într-o
grădină mică de zarzavat în pantă, spre rîu. Un personaj nu prea volubil, care trecea neobservat.
Gura lui, acum larg deschisă, părea o ironie a sorţii faţă de caracterul lui taciturn.
Cîţiva ruşi amestecaţi în mulţime au vrut să contribuie şi ei la recunoaşterea celor două perso-naje.
Aşa se face că în şoaptele care se transmiteau de la un grup la altul a fost divulgat numele Olgăi
Arbelina. Apoi al lui Serge Goleţ. însoţite de men-ţiunile următoare: prinţesa Arbelina; Goleţ, fost
ofiţer în Armata Albă. Dar precizările aveau pentru locuitorii francezi aceeaşi rezonanţă desuetă ca
şi „marchizii şi viconţii" dintr-o piesă romantică ui-tată. I-au acordat mult mai multă atenţie unui
tînăr pescar. El a venit în goană, aducînd un pantof care lipsea de la piciorul stîng al lui Goleţ.
Nimeni nu ştia totuşi ce trebuia făcut cu pantoful acela... Ca şi înainte, se auzeau clipocitul apei
călduţe, nişte strigăte îndepărtate de cocoş. Şi, fără s-o poată formula, unii au fost frapaţi de o idee
deru-tantă: aşadar, dacă eu aş fi în locul bietului rus întins pejos, cu gura căscată, da, dacă
adineauri aş fi murit ca el, asta nu ar schimba cu nimic nici soa-rele, nici iarba, nici viaţa tuturor
acestor oameni, nici plimbarea lor de duminică. Acel după-moarte însorit, cald, cu miros de stuf şi
de alge părea mai înspăimîntător decît orice infern. Dar foarte puţini
se aventurau pînă la capătul raţionamentului. De altfel, soseau, în sfirşit, poliţiştii.
Tulburarea provocată locuitorilor din Villiers de ziua aceea prea luminoasă, care găzduise drama
de pe mal, s-a risipit de la primii paşi ai anchetei. Căci toţi s-au dedat reconstituirii faptelor, dar
pornind din sensul opus celui ales dejudecătorul de instruc-ţie. El căuta să afle dacă avusese loc o
crimă sau nu. Ceilalţi nu puneau la îndoială crima. Le rămînea aşadar să reunească într-un cuplu de
amanţi băr-batul şi femeia pe care îi descoperiseră datorită lui Tum-tum într-o duminică de iulie.
lar dificultatea acelei îmbinări sentimentale şi carnale încingea toate spiritele din Villiers-la-Foret.
Căci, aşa cum te întrebi despre nişte soţi bătrîni „ Dar ce caută ei împreună ? ", era imposibil să-ţi
imaginezi o întîlnire între două firi atît de diferite.
Deja chipurile, constituţia, expresia ochilor lor se opuneau ca bucăţile dintr-un mozaic care nu se
potrivesc şi, combinate cu sila, fac să sară în ţăn-dări tot tabloul. o femeie de patruzeci şi şase de
ani, înaltă şi frumoasă, cu un păr bogat, de o nuanţă uşor argintie, cu trăsături a căror regularitate o
egala pe aceea, rece şi distantă, a cameelor. Un bărbat de şaizeci şi patru de ani, cu faţa lată, luminată
de o jovialitate satisfăcută, cu ţeasta pleşuvă şi poleită de un bronzaj lucios, cu privirea plină
de siguranţă, un bărbat îndesat, cu braţe scurte si groase, cu unghii pătrate, gălbui.