Download PDF - Churry-Burry

A adormit cînd geamurile începeau să pălească. Şi s-a trezit imediat. Apoi şi-a explicat foarte calm
-doar un scurt abis i-a tăiat respiraţia - de ce fugise, Probabil că remarcase tensiunea neobişnuită a
trupului adormit în letargia lui prea perfectă... îşi îniiăţase paltonul, se năpustise spre uşă. Şi, cu
mîna pe clanţă, trăise frămîntarea momentană, dar atroce, cunoscută de toţi criminali: să fugă sau
să se întoarcă să şteargă urmele, cu riscul de a se pierde ? Se întorsese la pat, acoperise trupul inert
cu o pătură, aliniase papucii de casă pe care, în fuga lui, îi căl-case în picioare...
Criminală... repeta ea neîncetat de-a lungul nopţii albe. Criminală era tăcerea pe care o păstrase.
Acceptarea ei. Resemnarea ei. Tot criminală - goli-ciunea adolescentină ascunsă sub un lung
palton bărbătesc. Criminală - toată noaptea aceea...
Totuşi, exista în silabele ameninţătoare ceva fals. „Prea inteligent", s-a gîndit ea. Crimă,
perversiune, monstruozitate, păcat... S-a surprins căutînd cuvintele din ce în ce mai chinuitoare.
Dar cuvintele păreau scrise pe pagina unei cărţi. Semne tipo-grafice fără vlagă.
Dimineaţa, a observat că perdelele erau, de data aceasta, date la o parte (rămăseseră trase în prima
noapte). Ziua era cenuşie şi vîntoasă (soarele de la
16o .
cealaltădeşteptare)... Asimţit că apropierile acelea ascundeau un adevăr de temut, pe care avea să-l
cunoască dintr-un minut în altul. Un adevăr fizic, carnal, care îi crispa muşchii pîntecelui, urca spre
inimă şi o strîngea, cum strînge o mînă un ciorchine de struguri în hăţişul frunzelor. Adevărul pe
care cuvintele repetate toată noaptea nu vor izbuti să-l
spună.
Nu au mai existat cuvinte, ci obiecte care se
înfăţişau privirii sale cu misterul lor, aproape cu un zîmbet misterios. Cu zîmbetul rece al celui
care cunoaşte deja secretul. Perdelele, lampa cu aba-jurul mare, portocaliu, care trona pe etajeră,
papucii de casă, cărora picioarele ei le regăseau confortul uzat, dar deodată, insolit, clanţa de la
uşă... Fulge-rată de o presimţire, a deschis dulapul, a scormonit printre hainele atîrnate pe umeraşe,
a luat rochia neagră, unica toaletă elegantă care-i mai rămînea, Cutele ei, decolteul tivit cu o
panglică de mătase... Şi rochia aceea rostea în tăcere un secret gata să
mijească...
A ieşit pe coridor, fără nici o teamă de data
aceasta. Şi cum toate obiectele parcă voiau să i se confeseze, i-a atras privirea cutia mare de sus,
din dulapul vechi. De ani de zile, cînd ştergea praful sau zugrăvea pereţii, se întreba ce putea să
conţină şi o uita pînă la o nouă curăţenie... A apropiat un taburet, a tras cutia spre ea, a deschis-o.
Lucrul pe care îl conţinea s-a dovedit a fi ciudat de singur, asemenea unei relicve pe fundul unei
racle. Era un ghips, probabil unul din primele pe care le confecţio-nase peiitru fiul ei şi pe care
învăţase şi el, încă de mic, să şi le facă singur. Acesta era de o mărime atît de redusă, încît, la
prima vedere, nu a ştiut dacă ghipsul acela se mulase pe un picior sau pe un braţ. Da, un picior de
copil, căruia îi recunoştea conturul de o fragilitate înduioşătoare... A pus ghipsul la loc
161
în cutie, a închis-o, apoi, neputîndu-şi înfrîna dorinţa, a îniiăţat din nou mulajul din ghips, l-a lipit
de obraz, de buze. Şi atunci a răsunat secre-tul: „Incestul!"
Cuvîntul s-a sfărîmat în mai multe ecouri, din ce în ce mai vechi. Ele vibrau în noaptea primei
ninsori şi chiar înainte de noaptea aceea. In noap-tea în care somniferele nu-şi făcuseră efectul. Şi
chiar mai demult, cînd, pentru prima oară, îl sur-prinsese pe tînărul necunoscut lîngă sobă. Şi chiar
şi mai demult în amintirile ei. Paltonul acela vechi, al soţului ei, pe trupul gol al adolescentului.
larna trecută îl retuşase şi, văzîndu-l pe umerii fiului său, a trebuit să facă un efort rapid, violent, ca
să nu se gîndească la trupul soţului ei... Şi unica ei rochie de seară. Şi unica ocazie de a o purta —
serile în care L.M. o ducea la teatru. Sosea la Li, îi încre-dinţa copilul şi începea să se pregătească.