Download PDF - Churry-Burry

Vedea doar luciul prelung al oglinzii din faţa patului. Era colorat de licăririle roşiatice care pîlpîiau
în sobă, dincolo de uşiţa ei întredeschisă. în adîncul adormit al oglinzii cadranul mare al pendulei
îşi ro-tunjea distinct chipul de smalţ. lar acele, dîndu-se înapoi, epuizau pe dos straniul timp
reflectat. S-a gîndit, cu o uşoară iritare, la goana minutelor inver-sate. Şi a fost surprinsă că mai
poate gîndi sau fi iritată. A apucat-o pofta de a înţelege logica acelui cadran inversat: dacă în
oglindă arăta unu fără un sfert dimineaţa, atunci, în realitate... Gîndul i s-a cufundat cu uşurare în
lunecarea cifrelor. Dar s-a dovedit greu de ghicit ora după poziţia reflectată a acelor. S-a simţit
dintr-o dată hărţuită de capriciul impus uneori de micile gesturi inutile, pe jumătate toane,
pejumătate superstiţii. I-a devenit imposibil să nu se întoarcă, să nu vadă cadranul. Şi-a dezlipit
capul de pe pernă... Şi chiar în clipa aceea a văzut, tot în luciul întunecat al oglinzh, că o lungă
felie de umbră se lărgea încet între uşă şi toc...
158
Andre'i Makine
Capul i-a încremenit, ridicat uşor, prins în capcană de capriciul curiozităţii. A închis ochii şi, cu o
înceti-neală nesfirşită, a început să-şi lase înjos faţa spre urma de pe pernă. Milimetru cu
milimetru. Gîtul i-a înţepenit, i s-a îngreunat ca plumbul. Tîmpla îi sonda distaiiţa care rămînea de
redus. Distanţa aceea părea ameţitoare, ca şi cum capul i s-ar fi prăbuşit într-un hău fără fund.
Totuşi, obrazul îi ardea, presimţind căldura foarte apropiată a pernei, recunoscînd chiar textura
pînzei. Şi, prin pleoapele închise, ghicea că în uşa deschisă o prezenţă vie se manifesta, se insera
lent în încăpere, modificîndu-i volumul, raporturile familiare dintre obiecte şi parcă pînă şi ecoul
regulat al pendulei...
Camera s-a umplut de liniştea vîscoasă a încă-perilor nocturne zăvorîte asupra unei împerecheri
lcnte sau asupra unei crime, sau asupra muncii minuţioase care trebuie să facă dispărute urmele
crimei. Da, surditatea unei camere în care, în străfundurile nopţii, trupurile se deplasează într-o
pantomimă amoroasă sau criminală.
Cînd tîmpla i s-a atins în sfirşit de pernă, a clipit fără să vrea. Şi a urmat ultima imagine lucidă din
toată noaptea: în fundul încăpern, paltonul lung şi întunecat s-a desfăcut pe un trup gol, un trup alb,
subţire şi care nu semăna cu nici un alt trup, care nu semăna cu nimic din ceea ce văzuse în viaţa
ei...
Pleoapele îi erau din nou închise, parcă rnoarte. Chipul - pe jumătate înfundat în puful fierbinte din
pernă. Trupul ei - inexistent. în afară de ea nu mai rămînea decît întunericul purpuriu în care
camera dispărea şi care se amesteca cu întunericul
de dincolo de geamuri.
In cerneala aceea sangvină s-a schiţat brusc linia totodată fierbinte şi îngheţată a unui umăr, apoi a
unui sîn de femeie. Şi sfircul sînului — tare, întins, o altă curbă a sinuat rapid, cea a braţului, şi,
într-un
Crima Olgăi Arbetina
159
interval scurt, cea a şoldului. Nu era o senzatie, nici o atingere uşoară. o picătură de ploaie ar fi
putut marca traseul acela fugitiv pe pielea ei...
Linia s-a întrerupt subit. A urmat o rapidă miş-care a aerului, un vîrtej care a traversat camera. Un
scrîşnet uşor al uşii închise la loc a făcut-o să-şi dea seama că aude din nou. Pe pielea ei, sub pielea
ei, simţea acum schiţa carnală a unui trup necu-noscut, un contur dureros în frumuseţea lui neterminată.