Download PDF - Churry-Burry

La sfirşitul săptămînii a putut deja să-şi aducă fiul acasă. Convalescenţa lui a fost o perioadă de
regă-sire tăcută. Nemişcarea şi suferinţa îl făceau din nou copil. Ea se simţea mai mamă ca oricînd-
Noaptea primei ninsori - noaptea aceea — alcă-tuia în mintea ei un tărîm întins de surditate, pe
care a învăţat să-l evite în gînd şi din care răz-băteau pînă la ea doar cîteva frînturi răzleţe. Ele
semănau cu şirurile de bule de aer pe care le scot din cînd în cînd apele stătătoarc. A înţeles, de
pildă, de ce noaptea aceea avusese loc în ajunul unei dumi-nici, ca şi aceea în care adonnise în
încăperea cu cărţi. Da, într-o duminică, atunci cînd somnul anormal de lung căpăta uşor înfăţişarea
unei sculări tîrzii. Işi amintea şi că unul din rarelc jocuri care îi plăceau copilului ei taciturn la
vîrsta de şapte sau opt ani consta în a suna la uşa de la intrare şi a se ascunde, pregătind surpriza
sosirii unui vizitator absent. în farsa aceea se găsea probabil, îşi spunea ea, aşteptarea reîntoarcerii
tatălui, a cărui „călătorie"
nu se mai termina...
Amintirile o tulburau, dar nu durau. Exact ca şi reflexul fugitiv de a se da înapoi, pe care l-a avut
cînd a văzut piciorul fiului ei, piciorul acela palid de pe care tocmai s-a scos ghipsul. Genunchiul şi
mai ales piciorul rămîneau încă tumefiate, iar degetele mici, strînse, erau de o drăgălăşenie
copilărească şi ciudat de echivocă pe carnea umflată şi cenuşie, pe
Crima Olgăi Arheli.n.ei
155
piciorul mare de bărbat... Medicul pipăia piciorul cu gesturi sigure şi precise, care aminteau de cele
ale unui meşteşugar mînuind o bucată de lemn. Uscăţiv şi nu prea vorbăreţ, parcă se delecta puţin
cu concizia categorică a constatărilor lui. „Va trebui să-l operăm, să-i îndreptăm genunchiul,
explica el pe un ton preocupat să evite orice sentimentalism. Dar o vom face mai tîrziu, după ce se
va odihni..." Chiar seara a recitit pentru a mia oară paginile consacrate parcă special cazului acela
al bolii, toc-mai din ziua aceea a vieţii fiului ei. Avea adesea impresia absurdă, cînd citea volumele
că autorii lor îi cunoşteau copilul şi îi prevedeau evoluţia bolii. Iluzia era deosebit de puternică în
seara aceea, în rîndurile pe care le rostea în minte, recunoscîndu-le pe de rost după conturul
paragrafelor: „Piciorul mai mult sau mai puţin îndoit spre coapsă nu pennite decît un mers greoi şi
obositor, în vîrful picioarelor. Muşchii membrului inferior se atrofiază..."
Noaptea, înainte de a adormi, şi-a imaginat, însă foarte fizic, infinita complexitate a anilor pe care-i
trăise, încîlceala lor fără început şi sfirşit, fără nici o logică. Amintirea copilului s-a întreţesut în
mănunchiul lor ca o venă dezgolită, fierbinte. L-a văzut din nou pe adolescentul palid care, în
cabine-tul doctorului, îşi punea hainele cu o bruscheţe gră-bită. îi vedea încheieturile fragile ale
mîinilor şi, cînd el îşi ridicase faţa, minusculele vinişoare albăs-trii de sub ochi... N-a putut să stea
culcată, s-a dus la fereastră şi, cu ochii închişi, cu fruntea lipită de geam, şi-a spus că era logica
acestei vieţi dure-roase şi haotice : adolescentul care va împlini cinci-sprezece ani la primăvară,
dacă va mai apuca primăvara...
lar apoi, într-o seară de decembrie, a zărit pe stratul subţire care se forma întotdeauna la suprafaţa
infuziei o urmă uşoară de pulbere albă. Mirată şi
,_. Andre'i Makine 156
ea de calmul său, a golit lichidul, a spălat crăti-cioara de aramă, a pus-o pe uscătorul de vase. Şi,
simţindu-se urmărită de toate obiectele, de pereţi, s-a dus în camera ei.
Viaţa s-a concentrat în arcadele ochilor, în linia încordată a gurii. Amprenta aceea incompletă, asemenea
schiţei unei măşti mortuare — chipul lui —, se desena singură pe pernă. Din profil. Trupul
dispă-ruse, amestecat cu pliurile îngheţate ale cearceafului. Şi, pierdută în absenţa aceea, în
adîncurile albeţii insensibile, inima îi bătea cu un foşnet de chibrituri ude.