Create successful ePaper yourself
Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.
de soare. Nimeni, şi totuşi el era prezent - prin creionul însemnînd pagina unei cărţi, prin cămaşa<br />
de pe spătarul unui scaun... Ca de obicei. Ca în ajun, ca peste două zile. Permanenţa blajină a<br />
lucrurilor a înspăimîntat-o. lar cînd, ca în fiecare zi, a început să-i infuzeze ceaiul în cană, a ieşit<br />
repede din bucătă-rie, şi-a înşfăcat paltonul şi a părăsit casa.<br />
Dacă ar fi continuat micul ritual al gesturilor zilnice, s-ar fi transformat într-o fiinţă monstru-oasă:<br />
femeia căreia i s-a întîmplat a.sta. Asta fusese cu o seară în urmă, noaptea. înţelegea, dar izbutea<br />
încă să n-o numească: doar asta.<br />
Totul răsunaînjurul ei, Jerbele de soare, scînteierea<br />
picăturilor de zăpadă topită care curgeau de pe acoperişul Hoardei, cioburile de gheaţă de sub<br />
paşi. Şi, în zarva aceea, un singur gînd se zbătea în ricoşeuri neîntrerupte de la o tîmplă la alta: să<br />
plece! Soluţia de salvare i-a tăiat mai întîi respi-raţia prin simplitatea ei. Da, să plece! Bordeaux,<br />
Marsilia... S-a şi văzut instalată într-un tren, fugind de ceea ce tocmai i se întîmplase. Dar, deodată,<br />
o reminiscenţă absurdă: „Mărirea vitezei trenurilor. Bordeaux... Marsilia..." Aşadar, articolaşul<br />
zărit într-un ziar îi sugera destinaţia fugii. Şi apoi, cum Să plece? Lăsînd copilul cu cine? Copilul?<br />
Ciocănitul din tîmple a reînceput şi mai intens. Da, trebuia să plece, dar să plece devansînd seara<br />
din ajun, dejucînd-o, înainte ca as(a să capete un nume definitiv. Presimţea existenţa unui loc în<br />
care noaptea pe care tocmai o trăise nu va mai părea o oroare şi o monstruozitate. Un loc, sau mai<br />
degrabă<br />
Crima Olgai Arbelina 149<br />
un timp, care era totodată acum şi în ajun, dar şi o zi viitoare, foarte îndepărtată. Un timp în care<br />
totul se împăca, se repara, găsea o justificare. Un scurt moment, i s-a părut că respiră seninătatea<br />
aerisită a acelui timp prefigurat.<br />
Realitatea a revenit cînd a tresărit la întrebarea pe care i-o punea o trecătoare:<br />
— Plecaţi ? a repetat femeia, mirată că nu aude nici un răspuns.<br />
Era o cititoare de la bibliotecă.<br />
— Plecaţi la Paris ?<br />
— Nu, de ce?<br />
Olga a aruncat o privire în jurul ei. Pornise pe o stradă pe care locuitorii Hoardei o luau ca să<br />
meargă la gară.<br />
— Ah, bine, credeam...<br />
— Nu, nu, mă plimbam...<br />
A pornit pe altă stradă şi numaidecît a dat de un grup de ruşi. Apoi de un cuplu în vîrstă, care<br />
locuia la parterul Hoardei. Cîţiva paşi mai încolo -o bătrînă de la azil. Se opreau, o salutau, o examinau<br />
cu un interes aparte, aşa i s-a părut. Nu mai ştia cum să evite perindarea de chipuri<br />
zîmbitoare, îmbunate de prisosul de soare, de strălucirea săr-bătorească a zăpezii. Cotitura<br />
următoare a fost o fundătură. Brutăria era închisă. A avut impresia că este un animal hăituit şi mai<br />
uşor pe pămîntul albit. lar cuvintele lor nu erau anodine decît în apa-renţă, privirile lor o scrutau.<br />
Oare ce ghiceau ei? Pînă unde putea merge curiozitatea lor? Trecînd pe lîngă procesiunea lor, a<br />
ajuns în cele din urmă la sursa ei — capcla ortodoxă. Aşadar, era sărbătoare. Deci cuvintele erau<br />
anodine şi privirile nu descope-riseră nimic. Cufundîndu-se în întunericul punctat de lumini a<br />
simţit în trup o destindere plăcută. Capela era pustie. Se auzea doar prezenţa invizibilă a unei<br />
bătrîne care, suspinînd, curăţa în spatele<br />
15o<br />
unui stîlp, pardoseala plină de urme de zăpadă topită şi de nisip. Olga s-a refugiat în partea cea mai<br />
retrasă, s-a oprit în faţa unei icoane. Nu avea de formulat nici o dorinţă. Doar nevoia de a se<br />
ghemui într-un colţ fără lumină, ca un animal ce tocmai fusese rănit şi care, fără să simtă încă<br />
dure-rea, se şi pregăteşte pentru năvala ei. Din neaten-ţie, a atins suprafaţa scorojită a icoanei, şi-a
Change language