Download PDF - Churry-Burry

informator al poliţiei. Cîntăreţul care îi face semn pianistului participă la complotul împotriva
imun¬dului favorit al ţarinei. Iar femeia foarte tînără, cu chipul ciudat de palid, cu ochii încercănaţi
cu negru, este fiica uneia dintre cele mai vestite familii din Rusia. A rupt-o cu mediul ei, este muza
mai multor poeţi, dar nu i s-a dăruit nici unuia dintre ei din cauza unui legămînt mistic...
Olga se priveşte în oglinda prelungă ce reflectă sala restaurantului şi chipul acela livid cu cearcăne
negre în jurul ochilor - ea însăşi...
Balul continuă. Favoritul ţarinei este omorît. Ţarul este răsturnat de la putere. Acum taie lemne,
ajutat de copiii lui. Ţara pare să răspundă în sfîrşit viselor făurite odinioară în casa unchiului.
Mersul ei se accelerează, tradiţiile arhaice se fac ţăndări, şeful noului guvern are braţul drept
bandajat pentru că a dat mîna cu zeci de mii de concetăţeni entuziaşti. Dar curînd suflul ţării
devine sacadat, lăsînd să se audă horcăieli ameninţătoare.
Ea participă la balul acesta cu nerăbdarea tine¬reţii. Gustă din toate : din decadenţă, din futurism,
din şcolile de duminică pentru muncitori, învaţă să fie originală într-o lume care nu se mai miră de
nimic. In jurul ei desfrîul este cotidian, fără haz. Unul dintre poeţi, înainte de a-şi poseda iubita, îi
127
atîrnă de degete nişte gheare de urs. Lucrul acesta va părea repede banal... Olga le explică
bărbaţilor îndrăgostiţi de ea că nu se va dărui decît celui care o va ucide şi o va avea moartă. Asta
surprinde mai mult decît ghearele de urs, din cauza tinereţii ei, poate, sau a chipului ei livid, cu o
privire ce se vrea infernală, sau a seriozităţii cu care anunţă prostiile acelea... In taină, îşi aminteşte
încă de tînărul călă¬reţ de acum cinci ani, care galopa în noapte prin spuma albă a merilor, îşi
interzice să mai spere, dar speră totuşi că prima ei dragoste va avea prospeţimea aceea de nea. Iar
mica voce agresivă şi zeflemitoare pitită în ea nu încetează să persifleze această ultimă insuliţă de
sensibilitate din inima
ei...
într-o zi, înciudata de platitudinea unui peisaj de pe şevaletul ei, îl haşurează sălbatic cu o pensulă
-un prieten pictor vorbeşte glumind despre „haşu-rism". Timp de cîteva săptămîni se află în fruntea
unei noi mişcări artistice. Pînă cînd acelaşi mucalit acoperă un portret cu linii curbe şi lansează, la
rîndul lui, „curbismul"...
Ea crede că a învăţat toate regulile jocului numit „viaţă". Cu doi ani mai devreme, Li intra la
Facul¬tatea de Medicină. „Iată revanşa ei de fată de oameni săraci", s-a gîndit Olga cu un zîmbet
şi, cunoscând regulile jocului, a început să aştepte o răsturnare caraghioasă de situaţie. A sosit o
dată cu războiul: Li şi-a abandonat studiile şi, cu o ra¬niţă de infirmieră pe umăr, s-a cufundat în
noroiul
tranşeelor.
Cît despre tînărul călăreţ acoperit tot cu petale de flori de măr, va afla de moartea lui într-o zi de
toamnă, încercînd să înţeleagă dacă indiferenţa ei este adevărată sau falsă. Cu toţii îşi mimaseră atît
de des emoţiile... Nehotărâtă, va începe atunci să cînte un cîntec german, ceea ce ar fi trebuit,
128
dacă ar fi existat justiţie divină, să facă să i se prăbuşească cerul pe cap. Cerul nu se va prăbuşi.
Doar evantaiul de manifeste proaspăt tipărite pe care cineva le va arunca de pe acoperiş. Va ridica
de pejos unul, la ieşire. „Preluarea puterii. Decre-tul de pace. Revoluţia", va citi ea distrată şi va
scoate un suspin: „Incă una..." Va zîmbi chiar:
să afle în aceeaşi zi de sfirşitul războiului şi de moartea călăreţului de odinioară îi va părea foarte
potrivit cu nemiloasa şiretenie a vieţii. Vocea zefle-mitoare se va trezi în ea şi va şopti: „Uite o
mască pentru diseară - dansul în faţa unui sicriu încă deschis!"