Download PDF - Churry-Burry

unicii? Rana aceasta e poate o ocheadă pe care le-o aruncă viaţa, viaţa adevărată, complicată,
ascunsă, provocatoare, nemiloasă, batjocoritoare şi care se distrează sfidînd bunele sentimente.
Olga pare să priceapă logica vieţii: „Dacă nu aş fi scăpat jos bagheta lui Li în uşa încăperii în care
se sărutau ţăranul şi liliacul, bărbatul acela nu ar fi rînjit în faţa tuturor în momentul focului de artificii,
spunînd că «magicianul îşi vîră nasul acolo unde nu trebuie şi ascultă pe la uşi». Li nu i-ar fi
auzit cuvintele jignitoare şi nedrepte. Mîinile nu i-ar fi tremurat. Racheta i-ar fi pornit spre cer...
Totul depindea aşadar de capriciul micului băţ care s-a rostogoht pe parchet!"
„Li nu ar fi fost desfigurată, dacă dorinţa nu i-ar fi împerecheat pe falsul ţăran şi pe liliac..." Olga
repetă lucrul acesta după patru ani, în primăvara lui 1916. Are şaisprezece ani, ca şi secolul. între
timp, unchiul s-a sinucis, moşia a fost vîndută, vechiul conac ras de pe faţa pămîntului, grădina
distrusă. în locul casei rămîne dreptunghiul funda-ţiei acoperite de buruieni. Nişte cărăbuşi mici,
roşii aleargă de-a lungul bîrnelor roase de cari, pe lespe-zile de granit colorate de licheni galbeni.
lar deasu-pra, în vidul primăvăratic al cerului, ochii nu se pot abţine să nu revadă, ca într-un miraj,
casa dispă-rută, ferestrele cu privirea lor foarte vie, cele patru coloane ale faţadei, pereţii de lemn
înnegrit de vre-me. Perplexă, recunoaşte parcă în casa străvezie înşiruirea încăperilor, orientarea
coridoarelor. Cubul acela mare de aer conţine o densitate inima-ginabilă de vieţi de odinioară, un
lung şir de gene-raţii, dar şi camera în care rămîne timp de trei zile sicriul bunicii, şi zarva
petrecerilor, toată avalanşa de cuvinte efemere ce te făceau însă fericit sau
125
sfărîmau inimile, şi toate nopţile de dragoste, şi toate naşterile, şi chiar şi încăperea pierdută la
răspîntia galeriilor şi coridoarelor, în care un bărbat cu haine de ţăran priveşte cu un aer som-noros
o femeie a cărei respiraţie sacadată cadenţează plăcerea. Şi patul pe care este întinsă o adolescentă,
căreia i se vor scoate în curînd de pe faţă pansamen-tele roase de mîna ei nerăbdătoare...
Vederea casei aeriene plină de atîtea existenţe o ameţeşte. Zidurile dispar pe cer, ferestrele se
estompează în albastrul lui - are timp doar să vadă cămăruţa de sub acoperiş în care trăia bătrîna
ser-vitoare a bunicilor, o debara mirosin.d a răşină de lemn ars, luminată de o candelă aprinsă în
faţa icoanei şi a cărei fereastră îngustă părea mereu că dă, în orice anotimp, spre o noapte cu
zăpadă...
Un tînăr de vreo douăzeci de ani, vărul ei, căruia viaţa îi era apărată cu ajutorul pernelor atîrnate de
pomi, o cheamă în trăsură, ridicîndu-se de pe scaun, trăgînd de hăţuri. Se întorc la Sankt-
Petersburg.
Vărul acela rămîne una din ultimele umbre de la petrecerile de altădată. Olga îl întîlneşte uneori la
serile de poezie, în restaurantele unde se adună boema artistică a Capitalei. în poemele lui vorbeşte
despre „boala princiară" care îl afectează şi îl macină. Doar un mic cerc de iniţiaţi ştie că este
vorba de hemofilie. Cei care nu sînt la curent îi găsesc versurile ridicol de bombastice şi lacrimogene.
Alte versuri sînt la modă, Olga le declamă adesea ca pe un excitant înainte de nopţile pline
de cuvinte ritmate, de vin, de senzualitate, de cocaină:
Ananas cu şampanie! Ananas cu şampanie! o savoare insolită, spumoasă, înţepătoare! Sînt
deghizat: un norvegian în Spania ! lar inima mea se avîntă şi pana mi-e beată!
126
Da, adesea are impresia că balurile mascate nu au încetat şi că, în prezent, întreaga Rusie se dedă
acestei nebunii a deghizării. Nu se mai ştie care cine este. Marele vînt anarhist îi îmbată. Poţi să
omori un ministru şi să te trezeşti achitat. Poţi să insulţi un poliţist, să-1 scuipi în obraz, că el nu se
va clinti. Se pare că poetul care se ridică în fundul sălii cu un pahar de şampanie în mînă este un
revoluţionar cunoscut. Iar bărbatul care-i înlănţuie mijlocul unei femei cu sînii aproape goi este un