Download PDF - Churry-Burry

deocamdată, în ce constă boala vărului ei şi ghiceşte că şi ea participă inconştient la un mister
tulburător şi rar totodată. In sfirşit, al treilea: descoperă că bunica ei,
120
înmormîntată într-o frumoasă zi de primăvară, a fost întotdeauna „conservatoare şi reacţionară",
cuvinte pe care limba ei de adolescentă reuşeşte cu greu să le articuleze, dar care îi plac datorită
sono-rităţii lor... Schimbările care încep aproape îndată după înmormîntare îi dezvăluie micile
bucurii dis-părute: nu se mai leagă perne de copaci, vărul are cincisprezece ani, se tem mai puţin
pentru sănăta-tea lui, iar seara ea nu mai regăseşte clipa aceea fericită în care bătrînul servitor se
învîrtea încet prin grădină deznodînd frînghiile, clipa în care plu-tea mirosul de ceai şi prima
răcoare a pădurh...
Dar noua ei viaţă îşi are avantajele sale. Nimeni nu mai este atent la adolescenta care îşi petrece
vara aici, la Ostrov, pe domeniul moştenit de un-chiul ei. Este liberă să meargă în sat, unde ţăranii
nu-şi mai scot şapca cînd îi întîlnesc pe foştii stă-pîni. Adulţii se felicită pentru aceasta: pe vremea
bunicii, bătrîna aceea reacţionară, spun ei, sătenii se aplecau pînă la pămînt cînd o salutau. Ei
vorbesc adesea de Popor, pe care „orice om cinstit" trebuie să-l lumineze, să-l ajute, să-l slujească.
Şi asta-i tot o noutate. Bunica vorbea de Zahar cizmarul, de fierarul Vasili, de Stiopka beţivul, care
fura găini. Ea cunoştea şi prenumele tuturor copiilor lor. Dar nu vorbea niciodată de „Popor".
Ostrovul a fost una din rarele moşii neincendiate în timpul răscoalelor din anul precedent. Adulţii
văd în aceasta conse-cinţa despotismului bunicii...
Dar noutatea principală e că se trăieşte într-o aş-teptare nervoasă, surescitînd noutatea. Este începutul
secolului nou, al „erei noi", spun unii prieteni ai unchiului. Ei nu ştiu cum să accelereze
mersul prea lent, după gustul lor, al unei ţări prea greoaie.
Din nerăbdarea aceea probabil, din dorinţa de schimbare le vine ideea balurilor mascate. Cel mai
bun prieten al unchiului, cel care vorbeşte de Popor
Crima Olgai Arbelina 121
mai des decît ceilalţi, se deghizează de obicei în ţăran. Olga remarcă de altfel că ei vorbesc despre
el cu cea mai mare pasiune exact înainte de petre-cerile care îi adună laolaltă pe proprietarii
moşiilor vecine şi pe oamenii veniţi din Capitală. Da, ca şi cum prin conversaţiile acelea generoase
ar vrea să-şi facă iertate excesele balului...
Ea are doisprezece ani cînd, în timpul unei petre-ceri, surprinde perechea aceea neobişnuită în
unica încăpere în care locuia bătrînul servitor însărcinat cu agăţarea pernelor de copaci, mort între
timp. Bărbatul deghizat în ţăran şi femeia într-un nor de muslin, un liliac... Casa parcă unduieşte
sub valu-rile muzicii, trosneşte de petarde, răsună de hoh.ote de rîs. Este pentru prima oară că trece
neobservată -înălţimea ei, deja mare, plus o simplă mască neagră, îi oferă o invizibilitate care o
îmbată. Intîlneşte un cavaler care-şi ridică viziera coifului ca să înghită o gură de şampanie, o
femeie costumată în toreador — Olga ghiceşte că este o femeie după liniile trupului („Sînt mare
dacă pot să ghicesc asta", se gîndeşte ea foarte mîndră)... Intr-un salon, un bărbat întins pe un
divan, cu cămaşa desfacută larg, cu faţa lividă, pe care femeile o tamponează cu şerveţele ude. In
încăperea vecină, o masă cu resturile de la cină şi un musafir, singur, care şi-a scos peruca şi masca
şi mănîncă, avînd aerul că spune: „Puţin îmi pasă de ce zice lumea. Sînt obosit, mi-e foame şi
mănînc!" o trupă pestriţă năvăleşte brusc în încăpere, izbuc-nesc rîsete, mai multe mîini îi toarnă în
pahar vinuri diferite, îi umplu farfuria cu mîncăruri care se amestecă. El se zbate, mormăielile i se
înăbuşă în gura plină. Pisălogii dispar, luînd cu ei peruca lui... Furtul acela îi trezeşte invidia, ar
vrea şi ea să facă o mică năzbîtie. Dînd peste un tînăr magi-cian adormit, Li, îi ia bagheta
fermecată. Cîteva minute mai tîrziu bagheta îi alunecă din mînă, iar
122