Download PDF - Churry-Burry

ămîn pe ea pînă la sfirşit, altele — corsetul ai cărui nasturi pocnesc desfă-cîndu-se - zboară, cad
jos, pe covorul de bancnote şifonate. Ridicată de uriaşul acela, ea, care pare înaltă, se simte dintr-o
dată fără greutate, firavă şi total încorporată în el. în picioare, el parcă se loveşte
113
peste burtă cu trupul acela de femeie ce pare mărunt şi compact în braţele lui enorme. Un escarpen
se leagănă atîrnat în vîrful piciorului, cade răsucindu-se de mai multe ori. Seara aceea,
asemă-nătoare cu multe altele, îi va rămîne în minte doar din cauza unui gînd ce sfişie brusc
miezul voluptăţii:
„Intr-o zi va trebui să plătim pentru toate astea"... Ea scoate un geamăt mai vibrant, ca să alunge
umbra aceea. Bărbatul o face să cadă peste el, cu furia unei plăceri deja coapte...
„Amîndoi vinovaţi"... Frunzele lungi de eucalipt scrîşnesc în vîntul trezit. Mirosul de trabuc se
limpe-zeşte, îşi afinează substanţa, se transformă într-un miros de tămîie. Lumînarea pe care o ţine
el în mînă lasă să-i curgă ceară pe degete. El dă capul pe spate, ochii îi sînt plini pînă la marginea
pleoapelor. Ea îl priveşte atentă cu coada ochiului, şi nu ajunge s-o ia înaintea vocii zeflemitoare,
juvenile, care ră-sună în ea: „Eşti sigură că nujoacă teatru?"... Un an după aceea el dă capul pe
spate, prăbuşindu-se în pat, trăgînd-o după el, pe ea, care rămîne lipită de el de plăcere. Işi revine
încet pe trupul mare de bărbat, încă fremătînd de dragoste, se îndepărtează de el, îi observă mîinile,
înspăimîntătoare prin forţa lor, lăsate în cutele cearceafului. Una din ele se animă, înaintează pe
pipăite, îi găseşte sînul, îl strînge cu o violenţă oarbă şi drăgăstoasă... Degetele acelea frămîntă
ceara lumînării stinse. Şi apoi se adună într-o palmă care îi şfichiuie obrazul. lar mai tîrziu
schiţează un salut mihtăresc. Şi face repede semnul crucii deasupra copilului întins pe patul lui de
spi-tal. Şi...
Ea nu mai vedea decît frînturi de gesturi, de trupuri, de lumini. Totul se Huidiza sub privirea ei.
Chiar şi ea ? In divagarea ei, s-a agăţat de punctul acela în sfirşit sigur, indiscutabil. „Eu sînt
singura
114
vinovată." Ea şi adolescentul surprins în crima lui, nu exista nimic altceva, mci un intermediar. Era
vinovată că nu acceptase scuzele bărbatului înge-nuncheat, care înainte o pălmuise. Şi, mai înainte,
vinovată că nu a spus : „Mirosul de peşte prăjit ne face artăgoşi, hai să nu ne mai certăm degeaba."
Vinovată, la spital, că nu şi-a spus: „I se pot ierta multe acestui bărbat pentru semnul crucii făcut
de un necredincios ca el". Si, cu mult mai înainte, vino-vată că s-a bucurat de vîntul cald al nopţii
încurcat în frunzişul răsunător al eucaliptului, că a ghicit înaintarea mîmii lui oarbe ca să-i
tortureze dră-găstos sînul. Şi cu cîteva minute şi mai înainte, cînd a auzit în sinea ei: „într-o zi va
trebui să plătim pentru toate astea", vinovată că s-a gîndit:
„Puţin îmi pasă", la adresa cuiva care părea să aştepte răspunsul ei. Vinovată că nu a crezut în ochii
ridicaţi spre naosul bisericii. Vinovată că era ea aşa cum era.
Dar cine era ea? Femeia care se ascundea după perdele ca să urmărească plecarea unui bărbat.
Care, mai tîrziu, străbătea drumul noroios, strîn-gînd în mînă trupul suplu al unei păsări ucise. Care
avea impresia că rămăsese ani îndelungaţi nemişcată, comprimînd cu degetele ei înţepenite sîngele
dintr-o rană veşnic nouă. o femeie căreia, cu mulţi ani înainte de veghea aceea interminabilă, îi
plăcea să observe la restaurant mişcarea mîinilor soţului ei: strîngeau cristalul, pregăteau un trabuc
-mîinile care adineauri îi ridicau trupul. o femeie care, văzîndu-l pe bărbatul în tunică de ofiţer
dînd capul pe spate, nu s-a putut stăpîni să nu spună:
„Ce drăcuşor se ascunde în mine? Dorinţa asta nebună de a începe să rîd şi de a auzi ecoul şi de a
le vedea figurile ofuscate!" o femeie în zdrenţe, plină dejeg şi de purici, cu picioarele goale, care se
clatină pe o pasarelă instabilă, priveşte apa înţesată