Download PDF - Churry-Burry

patru cruci ale Sfintului Gheorghe pe piept, asculta cîntecele din biserica rusească de la Paris,
strîngînd o lumînare prea sub-ţire pentru degetele lui puternice. Acelaşi care...
Alte măşti lunecau pe chipul ofiţerului care as-culta slujba funebră. Perindarea lor reîncepea din ce
în ce mai rapid. Bărhatul saluta femeia de după perdele, se instala pe bancheta taxiului, închidea
ochii şi îşi lăsa capul să se legene uşor pe spate, urmînd elanul maşinii... Nu, nu mai este el, ci
muri-bundul care-şi răstoarnă capul pe spate, căzînd
111
iarăşi pe perne cu un horcăit tînguitor... Nu, este bărbatul de la cazinou, care rîde gutural, cu capul
dat pe spate, cu degetele strînse pe ultima bancnotă rămasă... Aceleaşi degete frămîntă ceara unei
lumînări şi ofiţerul îşi lasă capul pe spate, ca să-şi stăpînească lacrimile din ochii ca două mici
lacuri prea pline...
Olga s-a smuls din amintirile ei cu violenţă:
urmarea metamorfozelor i se pierdea deja în somn. „Sîntem amîndoi vinovaţi", s-a auzit ea
şoptind. Şi, din nou, nici un gînd nu a putut să explice cînd, cum, din care greşeală se pomenise ea
pîndindu-l pe tînărul adolescent care dănţuia nervos lîngă sobă. Pur şi simplu, acel „noi doi" i-a
amintit brusc de mirosul înţepător ce stagna la parterul unei clădiri pariziene şi urca greoi pînă la
apartamentul lor, la etajul trei: un miros a cărui densitate lăsa să se ghicească bucăţi de peşte
devenite sticloase în şuie-ratul furios al uleiului ordinar... Se întorc de la spital. Copilul a putut în
sfirşit să se scoale şi să facă vreo cîţiva paşi, cu braţele depărtate, ca să-şi asigure un echilibru mai
bun. I-au promis că revin a doua zi... Pe scări, mirosul acela. Pentru totdea-una, îşi spun ei în sinea
lor şi îşi ghicesc gîndurile unul altuia. Izbucneşte cearta de îndată ce au în-chis după ei uşa
apartamentului. „O viaţă irosită", „laşitate", „răbdare", „după atîţia ani", „melodramă", „pentru
binele copilului", „eşti liber", „moartea". Cuvintele, prea cunoscute ca să rănească, se deose-besc,
de data aceasta, prin tonul lor categoric. Dacă îndîrjirea lor obosită ar putea fi întreruptă de o
singură clipă de adevăr, ar trebui să-şi spună: ne sfişiem între noi din cauza sfarei de pe scări...
Aşadar, în duhoarea aceea unsuroasă se prefigu-rase totul. o săptămînă mai tîrziu soţul ei avea să
devină bărbatul care, înainte de a se năpusti în taxi, îi va trimite un salut clovnesc.
112
„Amîndoi sîntem vinovaţi..." Dovada era găsită. Trebuia, înţelegea acest lucru dintr-un instinct la
fel de profund ca instinctul de supravieţuire, să se mulţumească cu atît. Să nu caute nimic altceva.
Dar deja sfara care-i umplea încă nările se atenua, se distila, se parfuma cu un nor de trabuc de
cali-tate, se înfăşura în rotocoale sidefii în jurul mobi-lelor din camera mare de hotel cu ferestrele
deschise spre noapte, spre un eucalipt al cărui frunziş răsună în vîntul cald şi saturat de ploaie... El
şi-a pus trabucul pe marmura căminului şi rîde. Tot trupul de uriaş îi este zguduit de un rîs foarte
tineresc. Tineresc prin beţie, prin nepăsare, prin dorinţa lui pentru ea. Scoate din buzunare evantaie
de banc-note ce se împrăştie pe covor, la picioarele lui, alunecă sub pat, se rotesc în vîntul care
răscoleşte aerul în camera luminată de o lustră mare de cris-tal. „Ai cîştigat?", îl întreabă Olga,
cuprinsă şi ea de veselia lui. „Mai întîi am cîştigat, apoi am pier-dut totul, şi eram bun de spînzurat,
sau mai degrabă de înecat, ar fi mai hazliu. Şi deodată soseşte bandi-tul de Hodorski, care aduce
toate astea! îţi amin-teşti, i-am vîndut acum o lună o casă în apropiere de Moscova unui englez !
Ha, ha, ha!... Şi dacă nu m-am apucat din nou să joc e pentru că te doream prea tare..." E îmbrăcată
doar pejumătate, ca ade-sea cînd îi aşteaptă întoarcerea şi nu ştie dacă va reveni exagerînd expresia
unui om decavat sau îmbătat dejoc, de rîs, ca astăzi, uşurîndu-şi buzuna-rele de prada ce va face să
mai dureze o săptămînă sau două sărbătoarea veselă şi frivolă care este viaţa lor. Unele haine