Download PDF - Churry-Burry

topografia pariziană, şi cabi-netul lui medical, situat în aceeaşi clădire, ceea ce îi va provoca,
conform tradiţiei, o remarcă ursuză a unei rude („Sînt unii care au noroc, n-au decît un palier de
traversat ca să meargă la lucru!")... Bărbatul şi-a imaginat toate aceste bucurii mărunte, a căror
însumare ar trebui neapărat să-l facă fericit. L-a cuprins o panică violentă. Şi-a îniiăţat paltonul, a
tras uşa după el, încercînd să n-o trîn-tească, şi s-a repezit pe scări, temîndu-se să nu-i întîlnească
în faţa ascensorului pe cei dintîi mu-safiri...
Bătrînul ridică un braţ de crengi moarte şi îl adaugă la o grămadă de frunze şi de tulpini uscate la
piciorul unui copac. Bărbatul şi femeia îi ascultă paşii domoli pe pietriş, mai răsunători din cauza
frigului şi a liniştii. Deci toate acestea au existat mereu, se gîndesc ei. Viaţa aceasta atît de diferită
de a lor, o viaţă atît de calmă, nişte gesturi care le lasă timp să zărească pălirea imperceptibilă a
luminii, arămii, roz, acum mov, s-o urmărească în curgerea îndelungată a visării lor. Să-ţi odihneşti
privirea printre crengile dăltuite pe cerul îngheţat, să ghiceşti, fără să înţelegi cu adevărat, că minutele
acestea sînt misterios de importante şi că pînă şi privirea distrată aruncată asupra micului smoc
de iarbă dintre pietrele gardului vechi este nece-sară sfirşitului acestei zile, luminii ei, cerului ei,
vieţii ei unice. Şi atît de intensă este senzaţia că aparţin deja acestei vieţi, încît hotărăsc, fiecare m
felul său, să angajeze o conversaţie cu bătrînul paz-nic cînd va termina de povestit. Vocea îi pare
de altfel uşor schimbată, mai puţin impersonală, ţine seama de prezenţa lor în faţa lespezii.
— Roşiii numeau tipul acela de execuţie „hidra contrarevoluţiei". Legau împreună vreo zece ofiţeri
într-un grup strîns. Umăr lîngă umăr, spate la spate. Şi îi împingeau peste bordul unei barje sau din
vîrful unui dig. Unii se zbăteau, alţii încremeneau, încercînd să facă pe mortul încă înainte de a
muri. lar alţii plîngeau, slăbiţi din cauza rănilor... Acesta a putut să se elibereze, deja sub apă, deja
cu picioa-rele împotmolite în nămol. A forţat sîrma de la în-cheietura mîinii, a ieşit la suprafaţă
ascuns de un bloc de granit din dig. Abia mult mai tîrziu au început să-l obsedeze feţele celorlalţi,
mai ales ochii celui căruia îi împinsese cu sălbăticie trupul, ca să se smulgă din apă.
Bătrînul îi priveşte cu aerul că aşteaptă o între-bare, o replică. lar privirea aceasta îi aparţine nu
unui straniu duh al locului, »un fel de popă cam smintit şi bătrîn de cel puţin un secol", ci unui
seamăn. Cuvintele lui străbat mai multe epoci pe care ei nu le-au cunoscut. Tocmai atitudinea
aceasta atît de omenească le opreşte în gît întrebarea totuşi pregătită. îşi dau seama brusc că s-a
înserat, că doar o fişie îngustă de apus mai luminează într-un roşu
tulbure locul acesta înţesat de cruci. Se simt dintr-odată între patru ochi cu o intuiţie ameţi-toare, o
pătrundere care le crestează viaţa cu o străfulgerare orbitoare... Vizitatorul în palton albas-truînchis
observă că femeia merge deja pe alee cu un pas care se stăpîneşte să nu pară grăbit. Sau, mai
degrabă, ea îl vede îndepărtîndu-se discret şi fuge, ocolind mormintele. Se pomenesc la ieşire în
acelaşi moment, dar ferindu-se să se privească, aşa cum fac cei care au asistat la o scenă de
agresiune şi nu au intervenit... Dincolo de gard este încă putină lumină, roz şi fluidă. Bărbatul se
întoarce, vede femeia care îşi caută cheile de la maşină cu mîna vîrîtă într-un rucsac mic de piele.
Pentru o clipă el are senzaţia că s-a reîntors la viaţa tăcută care i-a reunit pe amîndoi sub copacii
din cimitir. Chipul femeii îi pare foarte familiar. Are impresia că-i cunoaşte tirnbrul vocii, fără să o
fi auzit vreodată, că-i cunoaşte, împărtăşindu-le profund, atmosfera fiecăreia din zilele ei şi durerea
de astăzi. Cînd deschide portiera, ea îşi ridică o clipă privirea. Băr-batul, la cîţiva metri de ea, îi
zîmbeşte, face un pas în direcţia ei. „Pentru prima oară veniţi aici ?" El zîmbeşte, se apropie,
„pentru prirna oară...". Zîm-beşte, face un pas spre ea...
Nu, maşinile lor au plecat de cîtva timp, stre-curîndu-se rapid în puhoiul şuierător al autostrăzii. Şi
în toropeala şofatului bărbatul revede în minte scena care nu a avut loc. Se apropie, zîmbeşte:
„Ştiţi, pentru prima oară vin aici şi..." Rătăciţi în goana trasoarelor farurilor, pe căi din ce în ce mai
divergente, îşi amintesc de povestea care i-a adus în ziua aceasta îngheţată într-un colţ de lume
pierdut: „O să vedeţi, e o adevărată grădină, în fine, mai degrabă o pădure virgină, atîţia copaci,
atîta iarbă şi flori sînt acolo. Şi fiecare cruce are un fel de geam minuscul, în care se aprinde o can-