Download PDF - Churry-Burry

într-o zi, gîndindu-se la copilul care nu se schim-base înlăuntrul ei timp de atîţia ani, şi l-a imaginat
travestit m tînără santinelă... Cu cîtva timp înainte de despărţirea lor, soţul ei îl învăţase pe copil să
facă de gardă în antreul apartamentului lor pari-zian. Copilul îşi punea o tunică de soldat, pe care
ea i-o făcuse din vechea uniformă a soţului, îşi lua puşca lui de lemn şi încremenea într-o poziţie
solemnă de drepţi, pîndind zgomotul paşilor de pe scară. După despărţirea lor şi plecarea tatălui,
continuase să stea de strajă timp de mai multe săptămîni. Ea îi vedea silueta măruntă nemişcată în
antreul întu-necos, dorea să-i explice tot, dar îi lipsea curajul:
tatăl plecase, chipurile, într-o lungă, foarte lungă misiune. Copilul ghicise singur şi pusese capăt
găr-zilor lui. Ca şi cum ar fi priceput impasul mamei şi ar fi vrut să o cruţe de o nouă durere...
Da, rămăsese pentru ea copilul tăcut, care face de gardă tainic şi disperat.
In ziua înmormîntării Xeniei, toată lumea din mica biserică rusească din Villiers-la-Forăt a încercat
o surpriză aparent banală, dar cu atît mai izbi-toare: se murea la Hoarda de Aur ca oriunde
altundeva, creşteai acolo şi deveneai bătrîn şi o întreagă generaţie rusă se născuse pe pămînt străin,
toţi tinerii aceia care nu văzuseră niciodată Rusia. Ca fiul prinţesei Arbelina, de pildă, care stă
acolo, după un stîlp, examinînd curios o icoană înnegrită de flăcările lumînărilor...
Olga asculta, fără să audă cu adevărat, vocea preotului şi vibraţiile răsunătoare ale corului şi se
102 Andre't Makine Crima Olgai Arbelina 103
mira de insignifianţa gîndurilor pe care un moment atît de grav nu izbutea să le alunge. Şi-a amintit
iar de visul Xeniei: să meargă la primăvară să culeagă misterioasele flori din pădurea din spatele
Hoardei. „Ce mai rămîne acum din visul acesta ?" întrebarea părea stupidă. Totuşi Olga ghicea că
răspuilzînd: „Nimic !" ar fi trădat pe cineva care-i asculta gîndurile. Vedea conturul chipului palid
al Xeniei în mijlocul ornamentelor albe ale sicriului. lar întrebarea care o agasa prin naivitatea ei:
„Dar ce va rămîne din pădurea aceasta primăvăratică ?" ajungea brusc la esenţa vieţii ei, a vieţii
tuturor acelor oameni atît de diferiţi, înghesuiţi sub bolta joasă a bisericii, a vieţii din ziua aceea
albastră de toamnă, al cărei cer apărea cînd un întîrziat deschidea timid uşa...
în momentul acela şi-a văzut fiul pejumătate as-cuns de un stîlp. A trebuit să închidă ochii, într-atît
imaginea acelui adolescent amestecat printre cei-lalţi, detaşat de ea, independent şi uitînd de sine, a
umplut-o de o tandreţe luminoasă şi sfişietoare.
In seara aceea, la apropierea nopţii, a zărit Olga sub bufetul vechi din bucătărie un creion
portocaliu care se rostogolise pînă în colţul strîmt şi prăfuit, inaccesibil acelui du-te-vino al cîrpei
de şters pe jos...
Infuzia de flori de hamei se răcea în crăticioara ei de aramă. Ca înainte... Orele sunau în depărtare,
copacii goi dinjurul Hoardei nu-şi mai puteau stă-pîni vibraţia muzicală. Profitînd de aşteptare,
Olga ştergea duşumeaua: dimineaţa, intrînd într-o bucătă-rie împrospătată, îi va fi mai uşor să-şi
înceapă ziua, se gîndea ea, şi îşi reproşa toate micile slă-biciuni care-i vor umple, de acum încolo,
zilele.
A zărit creionul fără să-i recunoască numaidecît culoarea. Mîna ei a bîjbîit prin praf la cîţiva centi-
metri de ascunzătoarea lui, dar nu l-a ajuns. S-a aplecat mai mult, cu faţa aproape la pămînt, cu
braţul întins, cu umărul apăsat de colţul bufetului. Un fel de capriciu superstiţios îi impunea
căutarea aceea... Cîteva mişcări largi ale cîrpei au sfirşit prin a împinge creionul. S-a rostogolit pe
podea cu un zgomot ascuţit. Era creionul pe care-l văzuse strecurat în caietul fiului său. Un creion
portocaliu... L-a curăţat de praf, s-a spălat pe mîini. Şi brusc a orbit-o culoarea aceea înviorată.
„Dar e aceeaşi care...", a murmurat ea şi deja, traversînd culoarul, împingea uşa încăperii cu cărţi.
Urcată pe un scaun, a scos din colţul cel mai îndepărtat al raftului cîteva volume la întîmplare. A
deschis unul, apoi altul. Cînd un paragraf cu o linie verticală, cînd o frază cu o linie orizontală erau