Download PDF - Churry-Burry

oglindirea aceea adormitoare a văzut uşa bătîndu-se încet şi oprindu-se lajumătatea drumului.
Intredes-chiderea ei silenţioasă, care lăsa să intre adierea
96
Crima Olgdi Arbelina 97
de la o fereastră deschisă, a provocat o aşteptare stranie. Olga şi-a adus aminte de noaptea în care o
trezise un curent de aer, făcînd să-i scîrţîie uşa camerei, da, noaptea celor trei poze executate de
aparatul-carte. De cînd îşi amintea, usa scîrţîia încet (există întotdeauna într-o casă un cuţit care
taie mai bine decît celelalte şi un scaun pe care te fereşti să-l dai musafirilor). De data aceasta, uşa
s-a deschis fără zgomot... Olga a pusjos pieptenele şi, cu sentimentul acut că, din capriciu, comite
un act periculos, a ieşit pe coridor, a tras de clanţă, apoi a împins-o. Uşa şi-a descris lent curba şi a
venit să se lovească de mica piedică fixată în podea. în linişte. Fără să scoată nici un scîrţîit... Olga
a simţit la tîmple o încordare glacială, ca şi cum părul i-ar fi fost plin de zăpadă. A repetat gestul.
Uşa a alunecat, s-a deschis larg. Mută... Olga simţea că toaie acestea se petreceau în afara vieţii ei
obişnuite. Da, într-o stranie sală din dos a acestei vieţi. S-a aplecat, a pipăit ţîţîna dejos, apoi,
îndreptîndu-se, pe cea de sus. în nimbul lămpii îi luceau degetele. Uleiul era transparent, aproape
fără urmă de păcură. Recent... Zăpada din părul ei parcă s-a topit într-o învolburare de scîntei
mărunte, fier-binţi. A împins uşa încă o dată cu o mişcare lentă, somnambulică. Cu ochii aţintiţi
asupra ţîţînilor, ţinîndu-şi respiraţia, a aşteptat o secundă inter-minabilă. Uşa luneca înăbuşit,
reducîndu-şi suplu umbra de pe perete, cnm îşi micşorează unghiul acul pe cadranul unui orologiu.
Chiar înainte de a atinge piedica, a scos un geamăt scurt. Olga şi-a lipit mîna de perete, s-a aşezat
pe un taburet scund, pe coridor. Respira sacadat. Camera ei, dincolo de uşa deschisă, avea un
aspect neobişnuit. Ai fi zis că era o cameră de hotel căreia poţi să-i prevezi dinainte interiorul, dar
care pare, cu toate aces-tea, străină. Patul, lampa de pe etajeră, dulapul cu
oglindă... Ea însăşi, aşezată de cealaltă parte a pragului, părea gata să plece din nou. I-a trebuit un
efort muscular pentru a-şi alunga de pe chip zîmbetul încordat - bucuria de a fi respins, sau măcar
întîrziat, concluzia definitivă...
Nu a mai îndrăznit în seara aceea să se atingă de clanţă şi a dormit cu uşa larg deschisă.
A petrecut zilele care au urmat înscriind în catalog cărţile întîrziate. Şi munca aceea mecanică
răspundea ordinii care s-a făcut treptat în mintea ei. Chiar şi broşarea zilnică a ziarelor, care fusese
întotdeauna o corvoadă pentru ea, o ajuta la împăca-rea cu viaţa. 1 se întîmpla acum să citească
repede pasaje întregi din cutare sau cutare articol. Se bucura de zădărnicia lor, în care găsea cea
mai bună dovadă că nimic nu putea tulbura bunul simţ al rutinei omeneşti...
„Fuhrer-ul simula o criză de nervi de fiecare dată cînd era contrariat..." Deranjată de vreo vizită, nu
regăsea imediat textul întrerupt şi ochii ei par-curgeau rubricile vecine. Plîngerea unei parizience
care în rubrica „Cititorii au cuvîntul" se indigna că „plăcuţele indicatoare ale străzilor erau ascunse
de marchizele cafenelelor". Apoi prezentarea unei tinere actriţe: „Crescută la mînăstirea Oiseaux,
joacă în Antoine şi Antoinette..." Dînd din nou de primul text, constata că era vorba de ultimele
confidenţe ale lui Ribbentrop: „Nu reuşesc să înţeleg. Hitler era vegetarian. Nu suporta să mănînce
carnea unui animal mort. Ne numea Leichefresser, mîncători de cadavre. Cînd mergeam să vînez,
trebuia s-o fac de-a dreptul în secret, pentru că el dezaproba vînătoarea. Atunci cum a putut un
asemenea om să ordone masacre înmasă?"... larpagina următoare era ocu-pată de schema mare a
„bombei cu plutoniu", cu
99
explicaţii aproape savuroase despre puterea ei ucigaşă. înainte de sosirea cititorului următor, Olga
a avut timp să vadă fotografia unui tînăr muzician cu părul dat cu briantină. Inscripţia spunea: