You also want an ePaper? Increase the reach of your titles
YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.
93<br />
92 Andreî Makim<br />
1 s-a părut că surprinde în clipa aceea privirea curioasă a infirmierei. îi remarcase probabil chipul<br />
destins de somn, urmele de pămînt de pe mîini, Olga a strîns din degete, le-a ascuns la spate şi,<br />
făcînd semn cu capul, a poftit-o pe infirmieră înăuntru. Pe coridor anxietatea i-a sporit. Infirmi-era<br />
s-a oprit, punîndu-şi mîna pe comodă, exact ÎE locul unde fusese tăiat cu ferăstrăul colţul periculos.<br />
„A mirosit ceva", s-a gîndit din nou Olga şi s-a dojenit: „Tîmpito! Ce e de mirosit în<br />
cocioaba asta ?"<br />
— Beţi un ceai cu mine ?<br />
Vocea Olgăi a răsunat ca o replică dintr-un rol învăţat foarte bine.<br />
In bucătărie a văzut crăticioara de aramă, iar pe masă creionul portocaliu. Infirmiera i-a urmărit<br />
privirea de la un obiect la celălalt. Olga a apucat crăticioara, a vîrît-o în chiuvetă, a pus la loc<br />
caietul şi creionul. Simţea că vizitatoarea nu o mai slăbea din ochi şi avea o poftă răutăcioasă s-o<br />
pună la punct: „Toate acestea nu vă privesc !"<br />
— Mulţumesc pentru ceai, n-o să am timp. Vin să vă spun... să vă spun că astă-noapte... Xenia<br />
Efimovna...<br />
Xenia, bătrîna de la azil, care de ani de zile îi promitea Olgăi să-i arate faimoasele „flori albe"<br />
necunoscute de toţi ceilalti, murise... Şi acum tre-buia, îi spunea infirmiera, să meargă la Paris, să-i<br />
vadă pe fiul şi pe nora ei, să-i anunţe. în mai multe rînduri, Olga, în calitate de prinţesa Arbelina,<br />
înde-plinise asemenea misiuni dclicate.<br />
— Ştiu că e duminică, se scuza tînăra femeie, Asta vă strică toată ziua. Ştiu... Dar nimeni în afară<br />
de dumneavoastră nu va găsi cuvintele potrivite...<br />
Olga a ascultat-o, gustînd plăcuta simplitate a vieţii. Bunui-simţ al acestei vieţi, sănătos şi robust,<br />
care ţine cont chiar şi de moarte...<br />
în tren, amintirea florilor albe de sub copacii unei păduri visate a salvat-o de gîndul care a agre-sato<br />
brusc: „Şi dacă azi-dimineaţă m-aş fi trezit singură după acest lung somn anormal ?"<br />
A înţeles că trebuia din toate puterile să se agaţe de aparenţele clare şi frusfce ale vieţii...<br />
La Paris s-a achitat de misiunea ei cu un fel de fervoare. Murmurul grav al condoleanţelor, expresia<br />
necăjită a fiului, suspinele soţiei lui au avut, de data aceasta, valoarea unei dovezi. Da,<br />
intermediul pe care s-au străduit să-l joace toti trei demonstra că ea rămînea pentru ceilalţi doar<br />
„prinţesa Arbelina". Şi că nimeni nu ghicea în ea prezenţa femeii care, doar în ajun, pîndea,<br />
încremenită sub fereastra casei sale, gesturile unui adolescent...<br />
o altă dovadă a constituit-o strada. Olga înainta prin mulţime, spiona expresia de pe chipuri aşa<br />
cum face o persoană operată la prima ei plimbare, încercînd să înţeleagă, din privirile trecătorilor,<br />
dacă sechelele sînt vizibile sau nu.<br />
A trecut şi pe la Li. In duminica aceea prietena ei picta. Pe un panou de placaj se conturau trăsăturile<br />
unui cuplu: o femeie în rochie albă, cu ume-rii goi, un bărbat ceva mai mic decît ea, cu un<br />
păr buclat, care aureola rotocolul gol al chipului său...<br />
— Apropo, voiam să te întreb - vocea Olgăi s-a colorat cu o nepăsare apăsată. Infuzia pe care ti-am<br />
recomandat-o are vreun efect asupra insom-niilor tale ?<br />
— Oh, da ! Şi cum încă... Li i-a răspuns pe acelaşi ton distrat, fără să-şi dezlipească privirea de pe<br />
suprafaţa tabloului...<br />
Pe drumul de întoarcere, Olga a avut impresia că toţi pasagerii deschiseseră ziarul la aceeaşi<br />
pagină.<br />
94
Change language