Download PDF - Churry-Burry

de inflexiuni ale vocii, de camere de hotel, de capete de stradă, de diferite tăceri nocturne, de
plăceri, din care nu mai rămînea decît carapacea amintirii. A încercat să-i spună toate acestea...
Cadenţa fra-zelor se transmitea trupului ei şi îi impunea un du-te-vino maşinal de-a lungul
coridorului casei sale înguste. In antreu, privirea i s-a oprit asupra comodei vechi. Colţul tăbliei îi
fusese tăiat cu ferăs-trăul, rotunjind-o neregulat. L.M. o făcuse pentru ca băiatul să nu se rănească
jucîndu-se, explica el. Era foarte mîndru de serviciul făcut. „Ca toţi băr-baţii care oferă un ajutor
manual unei mame sin-gure", s-a gîndit ea. Cînd venea s-o vadă la Villiers, pipăia de fiecare dată,
cînd intra, colţul tăiat, pentru a-şi verifica parcă munca, iar uneori chiar o întreba: „Aşadar, e
eficient? Nu ezita să-mi spui dacă e nevoie să tai ceva cu ferăstrăul..." Acum, traversînd antreul, îşi
spunea că ar fi trebuit, în-drăznind să-i dezvăluie adevărul, să-i vorbească în scrisoare despre colţul
tăiat - unul dintre adevăra-tele niotive de ruptură ! Dar ar fi înţeles-o el oare ? Da, să nu vorbească
decît despre colţul acela. Sau poate şi despre următoarea punere în scenă: un bărbat cu pieptul
palid, lungit în întuneric lîngă ea, vorbeşte mult, cînd încurajat de dorinţă, cînd enervat de absenţa
ei... Intregul adevăr s-ar fi rezu-mat în cele două crîmpeie.
Ciorna odată terminată, s-a dus la bucătărie, unde, pe soba stinsă, i se răcea infuzia. Scrisoarea
80
ei de ruptură deschidea o nouă epocă, parcă. Poate tocmai aceea în care va fi ocupată cu
„aşteptarea bătrîneţii", cum spunea directoarea. Tot ce părea trecător, încă în stare să se schimbe,
avea să devină definitiv — bueătăria cu scorojeala familiară a zugrăvelii învechite de pe pereţi,
clădirea joasă şi lungă de cărămidă, casa ei, prezenţa ei din ce în ce mai surprinzătoare la Villiersla
Foret, în perin-darea anotimpurilor aproape nediferenţiate, cum sînt ele în Franţa, unde vara
întîrzie îndelung în plină toamnă şi unde iarna, fără zăpadă, nu este decît o toamnă prelungită.
Viaţa ei avea să semene de acum încolo cu lunecarea aceea vagă... înainte de a se duce la culcare
(infuzia nu avea nici o putere în seara aceea asupra emoţiei sale), i-a cîrpit cămă-şuţa fiului său.
Intinsă pe genunchi, pînza s-a im-pregnat rapid de căldura trupului, a mîinilor ei. Cămăşuţa cu
gulerul tot scămoşat venea vizibil din noua epocă a vieţii ei, în care nirnic străin nu se va mai
interpune între ea şi copil. Nici o vizită, nici o pasiune. Avea să alunge orice gînd care ar îndepărta-o
de el. însă el nu va observa schimbarea aceasta, aşa cum nu va zări dimineaţa mulţimea de
cusături cu aţă albastră de pe gulerul cămăşh lui...
Doar la cîteva zile după seara în care a fost compusă scrisoarea definitivă şi luată marea hotă-rîre
cu o amărăciune vie şi tandră, Olga avea să uite cu totul de ele. Hotărîrile ei, reculegerea ei
cuminţită, resemnarea ei - toate aveau să fie şterse de un singur gest.
Intr-o seară luminoasă şi răcoroasă de toamnă tîrzie, într-un moment de mare seninătate, avea să-şi
surprindă fiul lîngă micul vas de aramă în care se decanta infuzia de flori de hamei. Avea să-l
zărească încremenit în aşteptarea scurtă şi cris-pată ce urmează după un gest pe care-l vrei cu orice
preţ secret. Da, fixitatea hipnotică intercalată întn gestul periculos sau criminal şi dezinvoltura exa
gerată a mişcărilor, a vorbelor ce urmează. Ceea ci avea să creadă că ghiceşte atunci n va părea de i
monstruozitate atît de neverosimilă, încît instinctii se va retrage cîţiva paşi. Ca şi cum ar fi vrut să
dei timpul înapoi, presimţind că revenirea la viaţa lo:
de altădată devenea, chiar în clipa aceea, imposibilă
Mai tîrziu, i se va întîmpla să tresară la gîndul că, surprinzîndu-l, ar fi putut fi descoperită de el
printre perdelele date uşor la o parte de la fereastra bucătăriei...
Cerul era încă senin şi copacii se profilau în transparenţa lui cu o claritate de acvaforte. Luminozitatea
mov a văzduhului le dădea siluetelor lor o aparenţă de irealitate. Din cînd în cînd, Olga
aduna o frunză moartă sau un ciob de spat şi le examina la lumina aceea translucidă, înşelătoare.
Chiar şi degetele ei, care strîngeau coada unei lopeti, aveau, în rozul acela fluid, un luciu