Download PDF - Churry-Burry

la miezul nopţii, după ce băuseră mai multe ceşti de ceai, refăcuseră toate revoluţiile şi toate
războa-iele din lume şi spuseseră, pentru a nu ştiu cîta oară, povestea vieţii lor... In seara aceea
Olga a închis uşa cu cheia şi a rămas un lung moment aşezată la biroul pe care se îngrămădeau
cărţile restituite. Chipurile din timpul zilei încă mai plu-teau ca nişte fantome în penumbra din
încăperea goală. Se vedea aşa cum o vedeau probabil toţi cititorii: bibliotecară pe viaţă, femeie
părăsită de soţ şi privată de casta ei, mamă a unui copil con-damnat...
Un scîrţîit uşor i-a întrerupt acest tete-ă-tete tăcut. A ridicat ochii. Clanţa de la uşă se lăsa încet în
jos. Fără motiv, încetineala acelei mişcări înfri-coşa. Cîteva zgîlţîieli pe care o mînă le-a transmis
uşii aveau şi ele forţa aceea lentă şi sigură. După o secundă de tăcere, o voce de bărbat, care nu se
adresa nimănui şi totuşi nu excludea ca cineva să se fi închis în bibhotecă, aproape că fredona: „ Şi
pasărea a zburat! Uitînd să stingă lumina. Ciu-dat..." lar mai spre capătul coridorului, aceeaşi voce
îi răspundea unei cititoare întîrziate:»Prea tîrziu, drăguţă! Doamna Arbelina este punctuali-tatea
întruchipată. Este ora opt şi un sfert. Punc-tualitatea, după cum ştii, este politeţea regilor şi... a
prinţeselor..."
Olga a încercat să lege vocea aceea de cutare sau cutare chip cunoscut, apoi a renunţat. o voce
nemaiauzită pînă atunci. A luat ultima carte de pus la loc, volumul care disimula pe lemnul de
culoare deschisă al biroului ei o pată de cerneală albastră neplăcută la vedere, căci era
asemănătoare cu un bărbat burtos, şi pe care o ascundea întotdeauna cu o foaie de hîrtie sau o
carte. Deodată, ca un fluture de noapte care scapă din faldurile unei perdele, au alunecatjos cele
trei poze. Uitase de ele de dimineaţă,
78
în zumzetul vorbelor. Sîngele i-a opărit obrajii. „Şi dacă un cititor, mîine, ar fi luat cartea asta?" Şia
imaginat scena, ruşinea, rîsetele, bîrfele...
lar cînd privirea i s-a cufundat din nou în încă-perea nocturnă, în care o femeie goală stătea în faţa
unei uşi-ferestre negre, misterul acelei clipe i s-a dezvăluit foarte simplu. Nimeni nu ştia că femeia
era acolo, în toiul nopţii, în răcoarea ce urca dinspre rîu. „Aşa cum nimeni nu ştie că sînt în
biblioteca asta goală, luminată doar de o lampă mică de masă. Am trăit ojumătate de ceas de viaţă
care le va rămîne necunoscută." Şi-a spus că femeia fotografiată ar fi putut să iasă pe uşa-fereastră,
să facă vreo cîţiva paşi pe pajiştea care cobora spre curentul apei... Libertatea aceea a ameţit-o. o
femeie goală care umblă prin iarbă în noaptea fără lună şi care nu mai e nici bibliotecară, nici soţie
părăsită, nici o anume prinţesă Arbelina...
La întoarcere se oprea din cînd în cînd şi pri-vea în jurul ei căsuţele din oraşul de jos, copacii,
primele stele printre crengile lor.
Descoperea cu o vie uimire prezenţa foarte apro-piată a acelei vieţi care putea să le rămînă necunoscută
celorlalţi.
La două zile după seara aceea stranie, ascunsă celorlalţi, a primit o scrisoare de la L.M. („amantul
ei parizian", cum îl numeau, ştia asta, locuitorii Hoardei). Prin astfel de scrisori de o jumătate de
pagină o invita el la Paris, Ultima se deosebea de cele precedente printr-un ton grav şi, ai fi zis,
uşor vexat. Se citea printre rînduri un fel de reproş : eu mă întorc din Germania, unde am fost dus
să vizitez iadul, iar voi, aici, în Franţa, vă trăiţi viaţa voastră măruntă de operetă. Tonul acela mai
voia să spună:
da, ştiu, nu ne-am văzut de mai multe luni, dar tu nu ai dreptul să mă judeci, inunca mea de ziarist
79
are întîietate asupra tuturor sentimentalismelor din lume.
Seara a scris un răspuns în ciornă. o scrisoare ce punea capăt lungului şir de întrevederi pe care ei
le numiseră, cel puţin cîtva timp, „dragoste". în rîndurile pe care le trasa, ştergea, rescria, cuvîntul
nu mai apărea. Şi, lipsit de pivotul acesta, tot ceea ce trăiseră se transforma într-o grămadă de date,