Download PDF - Churry-Burry

prinsă în flagrant delict într-o activitate miste-rioasă, nocturnă. Urechile ii erau ciulite, pîndind
zgomotele, ochii ei, cu pupilele ca lamele unui brici, decupau lumina slabă care se proiecta asupra
ei. întreaga siluetă îi era încordată, pregătind o fugă silenţioasă, în salturi... Olga s-a silit să rîdă
uşor, ca să scape de impresia tulburătoare pe care o lăsa, dintr-un motiv necunoscut, veghea atentă
a pisicii.
Examinînd celelalte două poze, şi-a amintit că în noaptea revoltei sale voioase, cînd instalase aparatul
spion, a trebuit să se scoale ca să-şi scoată cămaşa şi să deschidă fereastra, atît era de caldă
noaptea de septembrie. în momentul acela nu avea nici cea mai vagă amintire despre aparatul
ascuns pe etajeră. Şi totuşi, minusculul obiectiv se animase şi, cu o discreţie desăvîrsită, făcuse
cinci poze la interval de trei secunde.
In fotografia următoare, Olga s-a văzut din spate, aşezată pe marginea patului, cu braţele ridi-cate,
cu capul înfundat în turbanul cămăşii scoase... în ultima stătea în picioare în faţa uşii-fereastră, cu
trupul aplecat, cuprinzîndu-şi cu o mînă sînii, parcă pentru a-i feri de priviri, cu cealaltă pe clanţă.
Conturul feţei nu era precis. Din ochii ei poza nu păstrase decît un triunghi de umbră. Totuşi, se
ghi-cea că privirea i se umplea de liniştea aerisită a
71
nopţii, că de-a lungul arcuirii albe a braţului se prelingea o răcoare aproape palpabilă.
Femeia goală din faţa ferestrei deschise îi părea foarte diferită de ea, străină. îi era uşor să recunoască
frumuseţea acelui trup. Şi chiar tinereţea lui care, la prima vedere a fbtografiei, îi tăiase respiraţia.
Şi încă o ciudăţenie, pe care nu izbutea s-o definească, un secret care trecea dincolo de
cuvinte şi al cărui gust, ca şi cel de mentă, îngheţa mirosul, ridica pieptul...
Tot timpul cît a examinat pozele, vocea „micii afurisite" n-a încetat să sublinieze incoerenţe stranii:
„ De ce primele două sînt complet negre, a treia abia e luminată, iar ultimele două - reuşite ? -
Taci, e probabil din vina aparatului... - Şi de ce e deschisă uşa? - Curentul. - Şi pisica? - Taci, nu
vreau să ştiu nimic !"
Altercaţia aceea nu i-a diminuat mirarea în faţa femeii fotografiate. Doar seara tîrziu (a auzit un
zgornot uşor dinspre camera copilului şi s-a ridicat iute, gata să vină la cea mai vagă chemare) i-au
răsunat din nou în minte reproşurile „ micii afuri-site " : „ Toate fotografiile astea, e foarte frumos,
dar ar fi preferabil să te gîndesti din cînd în cînd la fiul tău..."
Olga nu a răspuns. S-a dus la uşă, a deschis-o, a ascultat liniştea de pe coridor. Casa lor ciudată se
compunea din coridorul acela, avînd la un capăt camera ei, bucătăria şi baia, iar la celălalt camera
copilului. o debara prevăzută cu o lucarnă îngustă se afla lajumătatea drumului şi servea drept
biblio-tecă. Copilul spunea: încăperea cu cărti...
Nemaiauzind nimic, s-a culcat din nou. Ce putea să-i răspundă vocii care o urmărea cu reproşurile
ei? Să-i spună că în „încăperea cu cărţi" exista, pe raftul cel mai de sus, inaccesibil copilului, o
duzină bună de volume consacrate bolii lui ? Şi că
72
ea le cunoştea fiecare paragraf, toate tratamentele descrise, cea mai infimă etapă a evolutiei
maladiei ? Să-i răspundă că i se întîmpla să viseze că mersul bolii se accelera şi se sfirşea într-o
singură zi. lar dacă s-ar fi gîndit la asta tot timpul ar fi însemnat să nu mai trăiască, să-şi piardă
minţile, aşadar să nu-şi lase copilul să trăiască? El avea nevoie de o mamă pur şi simplu normală,
adică unică, stator-nică în tandreţea şi în calmul ei, statornică în tine-reţea ei...
Mica afurisită tăcea. Olga s-a ridicat din nou (regreta că nu-şi preparase infuzia), s-a dus spre
oglindă şi, adunîndu-şi părul într-o coadă groasă, a început să-l scurteze cu o foarfecă roare... Işi
spunea că fotografiile, poveştile cititorilor de la bibliotecă, interminabilele certuri cu mica afurisită,